Deţinuţii, cei mai serioşi muncitori

Deţinuţii, cei mai serioşi muncitori

Sunt serioşi, lucrează fără pauze, nu fac nazuri din cauza lefurilor şi nici nu pleacă peste noapte în străinătate, în căutarea unor salarii în euro.

Nu sunt muncitori importaţi din ţările sărace ale lumii, sunt deţinuţii Penitenciarului Slobozia, solicitaţi să lucreze pentru firmele locale de construcţii. Muncesc cu plăcere, bucuroşi că-şi petrec ziua departe de zidurile reci şi neprimitoare ale închisorii, iar ca bonus pot scăpa de detenţie înainte de expirarea termenului dictat de sentinţa judecătorească. Lucrările în oraş, căutate de deţinuţi Când au de efectuat lucrări de săpat şanţuri, mai ales la investiţiile de alimentare cu apă ori gaz metan din mediul rural, firmele de construcţii ştiu unde pot găsi soluţia care le oferă cel mai bun raport între eficienţă şi costuri. „Deţinuţii fac treabă de bună calitate, întotdeauna la timp, nu avem întârzieri din cauza lor, într-un cuvânt, sunt mult mai buni decât muncitorii obişnuiţi“, spune directorul uneia dintre firmele care apelează în mod frecvent la munca persoanelor private de libertate.

Avantajele sunt mari şi din punct de vedere financiar, firma plătind în regim de factură către Penitenciarul Slobozia, scăpând astfel de cheltuielile conexe achitării unor salarii.

Deţinuţii sunt solicitaţi şi la lucrări de igienizare a spaţiilor verzi din municipiu, în momentul în care solicitările depăşesc necesarul de oameni solicitat de serviciul de administrare a domeniului public. Din munca lor, în contul Penitenciarului au intrat anul trecut 512.000 lei, 40% din totalul veniturilor proprii. Înainte de 1989, ponderea veniturilor proprii în bugetul total depăşea 100%!

Ion Andrei, directorul Penitenciarului de maximă siguranţă Slobozia, este mulţumit de aportul deţinuţilor la bugetul unităţii pe care o conduce.

„Este drept că multe dintre lucrările interioare de amenajare a celulelor ori de modernizare a grupurilor sanitare le-am executat cu deţinuţii. Acum avem o problemă, nu mai sunt zidari, faianţari sau zugravi, cum pleacă din penitenciar cei mai mulţi dintre meseriaşi îşi găsesc de lucru în străinătate“, spune Andrei.

Ne puteți urmări și pe Google News