EVZ a radiografiat, alături de psihologi, principalele tipologii ale oamenilor care intră în contact cu câinii vagabonzi din oraşe.

Că vrem sau nu, cu toţii trăim printre câinii vagabonzi. Şi nu doar printre ei, ci şi printre oameni cu reacţii dintre cele mai diferite în privinţa „comunitarilor“. EVZ le-a solicitat unor psihologi să ne schiţeze câteva categorii de cetăţeni, în funcţie de raportarea lor la maidanezi.

Aşa au apărut personajele rândurilor de mai jos: „Milosul“, „Fricosul“, „Nervosul“ şi „Indiferentul“.

Ele există şi în realitate. Le întâlnim pe străzi, printre blocuri, în supermarketuri, în şcoli. Noi înşine alunecăm, treptat, într-una dintre categorii, fără să ne mai întrebăm de ce. Mila, sentiment autoadresat

Elena Georgescu este psiholog şi - o dată pe săptămână, alături de soţul Adrian - editorialist la „Evenimentul zilei“. „Milosului“ - personajul care îi înconjoară pe maidanezi cu dragoste, fiind sensibil la toate nevoile acestuia-, Elena îi pune un diagnostic nemilos: „infantilitate“. Nu v-a interesat niciodată mecanismul milei? Cum ajung oamenii să se regăsească în animale, cum ajung animalele să le suplinească nevoia de afecţiune?

Elena Georgescu ştie: „Mila e un sentiment autoadresat. Oamenii aceştia găsesc în contextul câinelui ceva din propria lor viaţă. De pildă, Brigitte Bardot are grijă de toţi câinii lumii pentru că ea însăşi se simte foarte singură şi se regăseşte în singurătatea lor. Acelaşi mecanism funcţionează şi în cazul cerşetorilor. Cei care le dau bani nu sunt bogaţii, ci tot cei săraci, care n-au ce mânca. Ei, de fapt, îşi tratează un aspect al vieţii lor care îi face să sufere“.

„Nervosului“, Elena îi atribuie o agresivitate generală: „Sunt persoane care ar lovi pe oricine sau persoane care au manifestat o agresivitate care nu se mai poate acum desfăşura. Dau un exemplu: profesori care înainte de ’89 loveau copiii la şcoală, iar acum nu mai pot face asta şi mai pocnesc un maidanez“.

„Fricosului“, psihologul îi pune atitudinea pe baza emoţiilor: „Frica e o emoţie, funcţionează ca o ancoră, îi aduce aminte omului de un incident din trecut. Incidentul rămâne în memorie, şi frica se reactivează când vezi un câine. Treptat, se poate ajunge la fobie, deşi drumul e destul de lung“.

„Indiferentului“, Elena Georgescu îi pune comportamentul pe seama unor accese de aroganţă. E genul omului superior, neatins de „problemele mărunte“ ale comunităţii.

Elena Georgescu schiţează şi un tip de „nişă“. Să-i spunem „pragmaticul“. Este acela care strânge maidanezi de pe străzi sau cumpără dulăi de rasă pentru a-i folosi în lupte de câini. „Până la urmă, ei sunt cei mai conştienţi de ceea ce fac, şi oamenii şi câinii ştiu la ce să se aştepte într-o astfel de relaţie“, încheie ea. TRĂSĂTURI MILOSUL > are grijă de toţi maidanezii din cartier; > devine agresiv dacă atentează cineva la ceea ce el crede a fi „fericirea“ lor;

> pune întotdeauna incidentele dintre oameni şi câini pe seama oamenilor.

FRICOSUL > se teme de câinii vagabonzi; > alege rute ocolite pentru a se întoarce acasă; > îl vedeţi mergând cu paşi mărunţi, mereu atent să nu fie atacat. NERVOSUL > loveşte fără discernământ şi fără motiv câinii, umblă adesea cu o piatră în mână;

> ar fi de acord cu eutanasierea maidanezilor în unanimitate; > nu îi înţelege pe iubitorii de animale.

INDIFERENTUL > nu-i pasă de discuţiile despre soarta maidanezilor. „DIAGNOSTIC“ Atacatorii câinilor: laşii

Cătălina Alexandru e un psiholog care vede în motivaţia emoţională a „milosului“ un ataşament faţă de imaginile parentale. Altfel spus, bătrânele pe care le ştim toţi îngrijindu-i pe maidanezi chiar se simt „mame“ ale acestor animale.

Cătălina atrage atenţia că „neconştientizarea acestei atitudini duce la o atenţie exagerată, de tip isteric, şi la o slabă evaluare a situaţiei în care animalul constituie un pericol pentru societate“.

Despre „fricoşi“, Cătălina spune că aceştia au „o reacţie posttraumatică, ce are la bază un eveniment traumatizant care duce la manifestări anxioase sau depresive. Chiar şi frica de microbi le determină comportamentul“. Despre „nervoşi“ nu sunt prea multe lucruri bune de spus: „Ei reneagă orice fel de dependenţă, asimilând societatea cu locul unde totul se află sub deplin control“. De aici şi tendinţa de a aboli aceşti „factori de risc“, care sunt câinii vagabonzi.

Psihologul Emilia Oprişan e şi mai aspră cu „nervoşii“: „Sunt persoane laşe, care atacă nişte maidanezi, nişte fiinţe neajutorate“. Totuşi, terapeutul nu crede în teoriile care susţin că aceia care mutilează animale în copilărie ajung criminali în viaţa adultă. Totul depinde de „componenta educaţională“, spune Oprişan. Ea îi descrie scurt pe „indiferenţi“: „Oamenii aceştia sunt de părere că animalul e animal şi nu merită foarte multă atenţie“. VARIANTĂ Miza pe „cârja afectivă“ Mirela Zivari e specialistă în psihologie şi evită pe cât posibil farsele. Ea a acceptat dialogul cu EVZ doar după ce s-a asigurat că nu e vorba despre o glumă, „pentru că e 1 aprilie acum şi se poate orice“.

Zivari crede că, psihologic, e bine să ai un animal de companie, chiar şi luat de pe stradă: „E bine mai ales pentru cei de vârsta a treia. S-au făcut şi congrese internaţionale pe tema asta, animalul de companie e numit, în limbaj de specialitate, «cârjă afectivă». De asemenea, şi un copil se dezvoltă mult mai bine dacă are un câine alături. Nu trebuie căzut însă în extreme, pentru că am întâlnit cazuri în care cel mic era crescut într-o adevărată menajerie, alături de multe animale. În loc să zică «mama, tata», copilul începea să latre“.

Despre personajele noastre, Mirela Zivari vorbeşte scurt: „Experienţa personală te trimite într-o categorie sau alta, modul în care adulţii au fost educaţi în copilărie, dacă au trăit în apropierea unui câine sau nu. Sunt multe de spus...“. FORUM EVZ Milosul

„De ce agitaţi populaţia? Câinii muşcă de frică (au fost maltrataţi) sau fiindcă au pui. De când mă ştiu am crescut cu câini şi pisici. Nu mi-au transmis nicio boală.“ Eugenia Fricosul

„În urma celor două muşcături suferite, am ajuns un om traumatizat psihic. Am o teamă teribilă numai când văd pe stradă un câine fără stăpân.“ Mihaela Ilie Nervosul „Atâta timp cât vânătorii au dreptul să ucidă animale sălbatice fără probleme, de ce câinii vagabonzi din oraşe să beneficieze de legea protecţiei animalelor? Doar din cauza unor băbuţe nebune care sunt în stare să facă orice pentru «a salva» un căţeluş. Trebuie ucişi sau sterilizaţi susţinut, fără excepţie.“ Radu Oltean Indiferentul

„Bucureştiul are probleme mai mari decât câinii vagabonzi. Numai pe ăştia nu-i mai aveam noi în grijă acum! Ţara arde şi babele se piaptănă!“ Matei