Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării hotăra că Basarabia „de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România“.
Unirea Basarabiei cu România s-a făcut în condiţii grele, deosebite. Luna aprilie 1917 a fost considerată, în Rusia, luna mitingurilor. Basarabia a organizat şi ea, pe 6 şi 7 aprilie 1917, un congres general al cooperativelor săteşti care au cerut printr-o moţiune autonomia administrativă. Pe 18 aprilie (stil vechi) la Odessa, 10.000 de soldaţi moldoveni au cerut autonomia politică pentru Basarabia şi dreptul de a se organiza în cohorte. Şi congresul preoţimii basarabene va cere pe 19 şi 20 aprilie la Chişinău alegerea unui mitropolit român, convocarea unei adunări naţionale şi constituirea unui „Înalt Sfat“, cu atribuţii legislative şi executive. Revoluţia şi dreptul la autodeterminare În Rusia, situaţia devenea din ce în ce mai complicată. În plin război, o primă mişcare revoluţionară a dus la abdicarea Ţarului Nicolae II şi apoi a Marelui Duce Mihail. După proclamarea republicii, condusă de un directorat în frunte cu A.F. Kerenski, s-a recunoscut dreptul popoarelor la autodeterminare (25 sept./8 oct.) şi a permis emanciparea basarabenilor. Prin venirea la putere a bolşevicilor lui Vladimir Ilici Lenin s-a aprobat „Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia (2/15 nov. 1917)“, popoarele fiind declarate egale şi suverane, cu drept la autodeterminare liberă, până la separare şi formare de state independente inclusiv. Pe 21 noiembrie, Sfatul Ţării l-a ales ca preşedinte pe tânărul deputat basarabean Ion Inculeţ, iar după lungi discuţii, pe 2 decembrie, Basarabia a fost declarată „Republică democratică federativă moldovenească“. Viaţa acestei republici nu a fost deloc uşoară. Bande nesfârşite de soldaţi ruşi bol- şevizate terorizau Basarabia. Populaţia îngrozită cerea scut şi ajutor contra bandelor de hoţi şi asasini.
Armata română contra bolşevicilor În şedinţa sa din 8 decembrie 1917, Sfatul Ţării a hotărât trimiterea unei delegaţii la Iaşi pentru a cere guvernului şi reprezentanţilor Antantei concurs militar contra anarhiei bolşevice. Nici la Iaşi situaţia nu era limpede, iar pe 5 ianuarie, Chişinăul a fost ocupat de bolşevici. În aceeaşi seară, Blocul Moldovenesc, fracţiunea cea mai numeroasă din Sfatul Ţării, a trimis o nouă delegaţie la Iaşi, cerând intervenţia armatei române. După îndelungi deliberări - situaţia internaţională fiind complicată - I.I.C. Brătianu a hotărât trimiterea de trupe. Pe 13 ianuarie 1918, divizia a XI-a română, sub comanda generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău, fiind primită cu un entuziasm de nedescris. Acesta a declarat în faţa Sfatului Ţării, unde a fost invitat: „Creaţi-vă viaţa cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea, în organizarea ei, noi nu vă vom împiedica“.
A urmat firesc declaraţia Sfatului Ţării din 27 martie 1918, în sala festivă a Liceului al III-lea din Chişinău, prin care s-a proclamat Unirea: „Ruptă de Rusia o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România“. UNIREA ÎN PRESĂ Basarabia, primită cu dragoste în „România Nouă“ Basarabia a decis unirea cu România într-o zi de marţi, 27 martie. Nimeni n-a crezut atunci că timpul va aduce mai multe ceasuri rele pentru această provincie istorică românească.
Miercuri, ziarul „România Nouă“, apărut la Chişinău, titura entuziast: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă“. Pe atunci, ţara era sfântă şi se scria cu majusculă. Jurnalul costa de obicei 15 copeici şi avea două pagini. Miercuri, 28 martie, a costat 30 de copeici. Şi conţinutul era dublu. Şi mai ales epocal.
Textul e emoţionant: „Ziua de 27 martie 1918 este pentru Basarabia ziua Dreptăţii celei mari. În această zi, Istoria a reparat marea nelegiuire săvârşită la 12 maiu 1812, când trupul Moldovei a fost frânt în două şi partea ei dintre Prut şi Nistru a fost dată pe mâini stră- ine cari au vrut să o sugrume. Dumnezeul neamurilor ne-a supus timp de sute de ani la încercări grele, astăzi El îşi întoarce mila sa spre noi“. Ca şi „Sfatul ţării“, ziariştii conduşi de directorul Onisifor Ghibu credeau că unirea s-a săvârşit „pentru totdeauna“.
Poporul rus ne dorea noroc şi linişte
Presa din Regatul României a salutat momentul cu adevărat istoric. „Neamul Românesc“ scria: „Orice român se va bucura de această mare veste şi va dori din adâncul inimii ca lucrul început astfel să ajungă pe mâni bune cari să asigure dăinuirea lui aşa cum o cere, de altfel, dreptul naţional“. „Tribuna“ jubila: „Rupte din trupul Patriei- Mamă, teritoriile româneşti revin după ani de suferinţă răzbunătoare şi de activă primenire naţională ca să întărească România şi să i se făurească viitor frumos“. „Timpul“, ziarul condus odinioară de Mihai Eminescu, era cel mai poetic: „Basarabia atâta vreme înstrăinată după atâtea zile grele de nevoie se reaşază alături de sora ei, Moldova, aducând României aşa de crud încercate balsamul unei întregiri pe care de un veac o visează cu nepotolită ardoare“.
„Mişcarea“ era, de asemenea, în extaz: „În mijlocul grelelor noastre încercări, Unirea Basarabiei cu Patria- Mamă este o rază de lumină îmbucură toare care mângâie sufletele noastre“. Chiar şi un ziar rus apărut la Iaşi saluta unirea: „Poporul rus a declarat prin revoluţie înaltele idei ale fraternităţii popoarelor. (...) Dorim României noroc şi linişte“. Vorbe... (Andrei Crăciun)
Recomandările noastre
