Mama Regelui Mihai, născută la Atena ca Prinţesă a Greciei şi a Danemarcei, a ajuns în România în urma unui mariaj cu un bărbat pe care nu-l iubea: Carol al II-lea. EVZ a căutat în Arhivele Naţionale file din corespondenţ a Maiestăţii Sale Elena. Dintre acestea, cartea lui Arthur Lee (biograful oficial al Elenei), apărută la Editura Humanitas în 2000, a fost decisivă pentru conturarea imaginii acestei femei care şi-a lăsat amprenta asupra istoriei noastre recente.

EVZ a studiat mai multe volume în care viaţa fostei soţii a lui Carol al II-lea e descrisă în detaliu.

Povesteşte Arthur Lee: „Odată i s-a spus că viaţa ei seamănă cu povestea Cenuşăresei, dar inversată şi repetată întruna. În cazul ei, povestea nu s-a sfâr- şit, ci a început cu fericirea“. Un rezumat perfect al acestui destin de roman. Elena s-a născut pe o pantă nefericită a istoriei, când marile dinastii se prăbuşeau, sub presiunea unor regimuri oribile: nazist şi comunist. Elena a fost martoră la abdicarea forţată a tatălui, a soţului, a fratelui şi a fiului ei. A cunoscut nefericirea conjugală alături de Carol şi disperarea maternă. A murit în exil, departe de ţările iubite: Grecia şi România.

Paradisul provizoriu

Născută cu titlul de Prinţesă a Greciei şi Danemarcei, Elena a avut o copilărie de basm. A fost însă un paradis provizoriu. Crescută departe de griji pe domeniile familiei regale greceşti, Elena are o primă ieşire importantă prin Regat la vârsta de 17 ani, când tatăl ei, regele Constantin, o duce să cunoască provinciile Greciei.

Relaţii bune cu soacra

Tatăl ei a fost silit să abandoneze tronul pentru că refuza intrarea ţării în Primul Război Mondial alături de Antantă. Elena a cunoscut exilul, fratele ei, Alexandru, a rămas pe tron. Apoi, soarta i se precipită: se căsătoreşte cu Prinţul Carol al României şi ajunge într-o ţară nouă, de care se îndrăgosteşte.

„Biata Grecie, mică şi distrusă de atâţia ani de suferinţă! Ce deosebită este această Românie plesnind de bunăstare şi deja vindecată de rănile recentului război!“, notează ea în caietele de amintiri. Elena o cucereşte, deşi greu, şi pe soacra sa, Regina Maria, alături de care se amuză adesea de manierele afectate ale lui Ferdinand.

Trimisă în exil

Bucuria cea mai mare era însă Mihai, fiul pe care Elena i l-a dăruit lui Carol. Soţul însă o înşeală cu Elena Lupescu, fiica unui farmacist evreu. Fuge din ţară, apăsat de povara moştenirii tronului şi dornic de aventură. În 1927, la moartea lui Ferdinand, cel mai bun prieten al Elenei în România, Mihai e numit Rege, deşi avea vârsta unui copil de grădiniţă. Elena face parte din regenţă.

Carol îi cere divorţul, iar ea, supusă presiunii, acceptă. Capriciosul prinţ revine în ţară, pentru a ocupa tronul. Atunci a învăţat Elena că la români „niciodată“ e doar un cuvânt. Nimic nu era definitiv aici, nici hotărârea „Regelui Playboy“ de a se descotorosi de povara monarhică. Carol i-l răpeşte treptat pe Mihai şi, într-un final de tragedie greacă, o sileşte să ia calea exilului.

Mihai, aproape ucis de intransigenţa lui Carol

În perioada nebună de dinainte de Al Doilea Război Mondial, Mihai o vizitează de doar două ori pe an. Mâna forte a lui Carol o ţine în chingi şi în exil. Nu-i permite lui Mihai să poarte altceva decât pantaloni scurţi, declanşând un celebru incident diplomatic la Londra, şi, mai mult, pune în pericol viaţa fostului şi viitorului suveran. Aflat la mama sa, stabilită la Florenţa, Mihai are o criză acută de apendicită. Disperată, Elena îi telefonează lui Carol pentru a-i cere acordul ca fiul lor să fie operat de urgenţă de medicii italieni. Intransigent, acesta refuză, pretextând că vorbise în ajun cu Mihai şi se simţea excelent.

Elena şi Mihai nu mai aveau însă timp de capriciile lui Carol. Copilul e salvat după o operaţie „in extremis“.

Limba „maternă“: engleza

Tatăl lui Mihai deraiează şi în viaţa politică. Ajunge un dictator alungat de pe tron în 1940 de generalul Ion Antonescu. Ţara pierduse Transilvania, iar Mihai reajunge Rege. Mama sa se întoarce în ţară pentru a-i fi aproape şi a-l sfătui. Prin poveţele date lui Mihai, prin prestanţa sa în faţa lui Antonescu, Elena a fost importantă în marile momente din timpul războiului, a efectuat nenumărate acte de caritate, a îngrijit cu mâna ei răniţii.

Decisivă a fost Elena şi la 23 august ’44, când românii au întors armele, după ce Mihai l-a arestat pe Antonescu. Regele fusese învăţat de mic să-i iubească pe englezi. O slăbiciune de veacuri în familia Elenei. De altfel, prima limbă în care a vorbit Regele României a fost engleza! Elena a presimţit şi dezastrul comunist. I-a fost alături lui Mihai şi când acesta a declanşat celebra „grevă regală“, refuzând să semneze aberante acte impuse de sovietici. I-a fost alături fiului său şi când au luat din nou calea exilului, goniţi de comunişti. Elena a murit în exil, la 86 de ani. Viaţa ei începuse cu fericirea.

RECUNOŞTINŢĂ

O Regină „Dreaptă între Popoare“

Regina Elena s-a născut pe 2 mai 1896, la Atena, şi a murit, după o viaţă de poveste, la 28 noiembrie 1982, în Elveţia - la Lausanne. La venirea pe lume avea titlurile de Prinţesă de Grecia şi Danemarca. A fost soţia Regelui Carol al II-lea al României şi mama ultimului monarh din istoria noastră: Mihai. Elena se trăgea dintr-o dinastie fabuloasă, care i-a dat pe Ecaterina cea Mare şi pe Regina Victoria, mai mulţi împăraţi, ţari şi regi care au schimbat lumea. A fost fata lui Constantin I, Regele Greciei, şi a Sofiei de Prusia. S-a măritat cu Carol pe 10 martie 1921 şi i-a dat naştere lui Mihai pe 25 octombrie 1921, prematur. În anul 1993, statul Israel şI Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul şi Medalia „Dreaptă între Popoare“ pentru activitatea sa de salvare a evreilor prigoniţi în timpul regimului antonescian. Regina Mamă şi Patriarhul Nicodim au apelat la Ion Antonescu pentru a opri deportarea unor evrei din Cernăuţi. Ajutorul dat de Elena în 1942 a salvat mii de vieţi. Doar 53 de români au primit titlul de „Drepţi între Popoare“.

DURERE

S-a măritat cu Carol al II-lea fără să-l iubească

În 1920, fratele cel mare al Elenei, George, s-a logodit cu Prinţesa Elisabeta a României. Fratele Elisabetei, Prinţul Carol, se întorcea tot atunci acasă după ce fusese forţat să facă turul lumii, o pedeapsă pentru „căsătoria morganatică“ cu Zizi Lambrino (anulată între timp).

Carol a trecut şi prin Elveţia, unde se stabilise familia Regelui Constantin pe perioada exilului. Aici s-a îndrăgostit de tânăra Prinţesă a Greciei. Sosită în România pentru a cunoaşte ţara cumnatei sale, Elena a aflat groaznica veste a morţii fratelui său, Alexandru, rămas Rege al Greciei. Alexandru a avut o moarte stupidă, după ce a intervenit într-o luptă dintre câinele său şi o maimuţă care l-a muşcat. Rana s-a infectat, iar Alexandru a făcut septicimie.

Mariaje destrămate

Pierderea fratelui a răvăşit-o pe Elena, care a luat o hotărâre ce îi va schimba viaţa: să nu se mai întoarcă în Grecia. Apropierea de Carol a devenit firească, iar atunci când tânărul prinţ i-a cerut Regelui Constantin mâna fiicei sale, Elena s-a bucurat incert: „Mă simţeam atrasă de el şi, în timp, eram sigură că m-aş fi putut îndrăgosti de el. Dar ceea ce m-a făcut cu adevărat să îi accept cererea în căsătorie a fost gândul la Alexandru. În tot timpul exilului, nu sperasem decât să mă întorc în Grecia, dar acum, că el nu mai era acolo, am simţit că nu mai am puterea să revăd Atena“.

Elena şi Carol s-au căsătorit la Atena, pe 10 martie 1921. O săptămână mai devreme, fratele Elenei şi sora lui Carol îşi uniseră destinele. A fost un capriciu al mamei lui Carol, Regina Maria, care a dorit să asiste pe îndelete la ambele ceremonii. Ţăranii superstiţioşi din Grecia au prezis că mariajele se vor destrăma, nefiind făcute, după datină, deodată. Au avut dreptate.

Profeţia Elenei

„Comuniştii se vor mânca între ei“

În caruselul existenţei sale, ca într-un muzeu înţesat de măşti, Regina Elena a cunoscut cele mai nocive feţe ale secolului trecut, de la Hitler la Mussolini, de la Mussolini la primitivii comunişti români care au înhăţat puterea după 1945. I-a descris pe toţi în jurnalul său. Despre comuniştii cu care a dejunat cândva (Dej, Pauker, Luca, Georgescu) a scris cu o intuiţie orwelliană: „oamenii ăştia vor sfârşi prin a se mânca între ei“.

Despre Antonescu:

„Era aspru, încăpăţânat, irascibil şi complet lipsit de umor, totuşi uneori era uman şi rezonabil, iar în viaţa personală era cinstit“. Despre Groza:

„Petru Groza îşi dădea aere de parcă ar fi fost un dirijor pe podium. Avea şocantul obicei de a cere tuturor să-i pipăie muşchii braţelor. (...) Mai încerca şi să debiteze bancuri fără perdea la masă“.

Despre Hitler:

„Părea tot timpul grăbit (...). A turuit cuvintele ca o mitralieră. N-am găsit nimic la el din farmecul care se spunea că îl caracterizează. Era obsedat şi vorbea doar de viitorul pe care îl va aduce el Germaniei. (...) Mi-a zis: „dacă în faţa mea e un munte şi eu vreau să treacă pe acolo o şosea, dau muntele la o parte!“.

Despre Georgescu:

„Teoharie Georgescu era un individ scund, dezgustător, deşi cu noi era politicos“.

Despre Pauker:

„Ana Pauker vorbea fluent franţuzeşte şi zâmbea întruna, spre deosebire de prietenii ei comunişti (...). Mi-a povestit cum a hrănit şobolanii în puşcărie“.

Despre Mussolini:

„Mi s-a părut un necioplit (...). Poate sunt eu foarte proastă, dar nu ştiu cum poţi să susţii că provoci o conflagraţie mondială spunând că aduci pacea...“.

Inedit

DACĂ AR FI FOST FATĂ...

Prinţul-consort al Marii Britanii ar fi fost ucis la naştere! Într-una din scrisorile sale, din 1921, înainte de a-i da viaţă lui Mihai, Regina Elena le transmitea rudelor ei: „Mă întreb dacă aţi auzit că Alice a născut un băiat acum câteva săptămâni. A declarat că ar fi înecat copilul dacă ar fi fost fată! Doar gândeşte-te cum o să sară pe mine dacă voi naşte o fetiţă“.

(N.r.: Alice e mama Prinţului-consort Philip, actualul Duce de Edinburgh. Înainte de a-l avea pe Philip, născut Prinţ al Greciei şi Danemarcei, ea adusese pe lume patru fete!)