Unii analişti apreciază că aceasta va fi mărită la 9,5%. Creşterea ar putea genera un nou salt al dobânzilor la creditele şi depozitele în lei.
Banca Naţională a României ar putea decide peste două zile o nouă majorare a dobânzii de politică monetară, apreciază o parte a analiştilor. Aceştia nu exclud majorări mai mari. Alţii cred că dobânda ar trebui mărită cu cel mult 0,25 puncte procentuale. Există însă şi voci care argumentează că dobânda nu ar trebui majorată. Ultima decizie de acest fel a dus dobânda BNR la 9%.
Economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, consideră că banca centrală va mări dobânda cu 0,5 puncte procentuale, dar nu exclude o majorare mai mare. „Scenariul de bază e creşterea dobânzii cu 0,5 puncte procentuale. Nu exclud o majorare mai mare. De ce? E posibil ca la sfârşitul lunii martie să asistăm la o inflaţie mai mare decât cea prognozată de BNR, de 8,3%. E posibil să fie chiar 8,5%“, afirmă Anghel. El adaugă că, în cazul unei evoluţii nefavorabile a cursului de schimb, inflaţia ar putea fi chiar mai mare de 8,5% la sfârşitul acestei luni. Dar Anghel afirmă că este posibil ca majorarea dobânzii de miercuri să fie ultima din acest an.
Şi şeful Departamentului de Cercetare al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, consideră că cel mai probabil scenariu este ca BNR să majoreze dobânda cu 0,5 puncte procentuale. „Totuşi, dacă presiunile de depreciere a leului vor rămâne ridicate în zilele următoare, BNR ar putea mări rata dobânzii chiar cu 1%. În mod normal, 9,5% ar trebui să fie vârful dobânzii BNR în acest an“, afirmă Dumitru. Analiştii Raiffeisen se aşteaptă ca inflaţia să ajungă la nivelul maxim de circa 8,5% şi să scadă în a doua parte a anului pentru a ajunge sub 6% la sfârşitul lui 2008.
Creştere modică sau menţinere
Există însă şi economişti care consideră că BNR nu ar trebui să mărească dobânda sau că majorarea ar trebui să fie cu cel mult 0,25 puncte procentuale. „Credem că o majorare la 9,25% reprezintă pasul maxim pe care banca centrală ar trebui să-l facă în şedinţa din 26 martie“, se afirmă într-o analiză a Departamentului de cercetare al Bancpost.
Spre deosebire de ceilalţi analişti, economistul-şef al BRD, Florian Libocor, crede că „o majorare a dobânzii de politică monetară nu este oportună la şedinţa din 26 martie“. Potenţiala decizie a BNR trebuie privită din două unghiuri: în comparaţie cu mediul extern şi în comparaţie cu parametrii macroeconomici interni, explică Libocor.
Diferenţa dintre dobânda BNR şi cea a Fed şi a Băncii Centrale Europene (BCE) este mai mult decât confortabilă pentru România. Dacă dobânda BNR este de 9%, cea a Fed este cu 6,75 puncte procentuale mai mică - 2,25%, iar cea a BCE cu 5 puncte procentuale mai jos - 4%.
În ceea ce priveşte indicatorii interni, Libocor aminteşte că rata reală a dobânzii este uşor peste un punct procentual, că în ultimele şedinţe pe politică monetară BNR a mărit dobânda cu două puncte procentuale, iar efectele la aceste mişcări se văd în şase-nouă luni, respectiv „necesitatea imperativă de corectare a deficitului extern“. Referitor la deficitul extern, economistul-şef al BRD afirmă că „măsurile aferente procesului de corecţie vor fi mai eficiente dacă nivelul cursului de schimb al leului rămâne în proximitatea nivelului actual decât dacă leul s-ar aprecia“.