Băsescu: "Stăpânii tonomatelor vor controlul instituţiilor"
- Adam Popescu
- 15 martie 2008, 15:29
Prezent la adunarea generală a Asociaţiei Oraşelor din România, preşedintele a reluat, în faţa primarilor, atacurile lansate aseară la adresa mogulilor din presa românească.
Traian Băsescu a declarat astăzi, că "stăpânii tonomatelor cu euro" doresc să dobândească controlul asupra instituţiilor statului.
Preşedintele a susţinut un discurs, după care a intrat în dialog cu primarii prezenţi. Unul dintre aceştia l-a felicitat pe şeful statului pentru declaraţiile de aseară, despre presă, precizând că şi primarii sunt "luaţi la şuturi de presă şi nu li se dă drept la replică".
Băsescu a răspuns că el nu a criticat presa, ci anumite practici de a face presă. Băsescu a spus că, după declaraţia de vineri, ziarele au scris că şeful statului atacă presa. "Nu, nu, preşedintele are drept la replică", a spus Băsescu, citat de Mediafax.
El a mai spus că există voci care susţin că, în momentul în care preşedintele îşi asumă funcţia pe care o deţine, atunci îşi asumă şi atacurile din partea presei.
Băsescu a precizat că, în momentul în care a candidat pentru preşedinţie, nu şi-a asumat să fie terfelit fără motiv, "de aceste tonomate pe euro", ci şi-a asumat să fie criticat atunci când greşeşte.
Băsescu a mai spus că presa ar trebui să se plângă de lipsa libertăţii ei în momentul în care ar exista o lege care să-i îngrădească activitatea sau când ar exista un decret prezidenţial care să facă acelaşi lucru.