JUSTIŢIE. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român pentru rele tratamente şi discriminare în cazul unui adolescent de etnie romă, bătut de mai mulţi poliţişti împotriva cărora justiţia nu a luat nicio măsură.
În aprilie 2001, mai mulţi ofiţeri de poliţie din comuna suceveană Dolhasca au mers într-un bar, unde i-au agresat pe clienţii localului. Printre cei bătuţi de oamenii legii se afla şi un băiat rom de 14 ani, Constantin Stoica. După o săptămână, adolescentul a fost diagnosticat cu handicap de gradul întâi. Oamenii legii au fost anchetaţi, dar în scurt timp au fost absolviţi de orice vină. Decizia CEDO obligă statul român să-i plătească lui Constantin Stoica daune în valoare de 15.000 de euro.
Recomandările noastre