Avocatul şi vicepreşedintele PD-L, Valeriu Stoica, a contestat la Curtea Constituţională legalitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discrimină rii (CNCD).
Stoica este avocat al Companiei ALRO SA şi încearcă să se folosească de precedentul desfiinţării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în cazul Dan Voiculescu. ALRO SA a primit „avertisment“ de la CNCD, care a stabilit că a discriminat un angajat pe motive de vârstă.
Principalele argumente invocate de Stoica sunt similare cu cele ale lui Sergiu Andon, avocatul lui Voiculescu, în cazul CNSAS: „CNCD reprezintă, ca şi CNSAS, o instanţă extraordinară interzisă expres de Constituţie“. El mai reclamă faptul că instituţia nu este independentă şi nici imparţială.
În replică, preşedintele CNCD, Astalosz Csaba, ne-a declarat: „Colegii domnului Stoica, cei care au lucrat la această motivare, au făcut erori elementare.
Excepţia este neîntemeiată. Practic, dânşii au făcut un copy-paste la decizia Curţii Constituţionale pronunţ ată în cazul CNSAS“.
El precizează că cele două cazuri nu sunt similare, mai ales că, recent sesizată, Curtea a stabilit deja că Legea CNCD este constituţională. Astalosz Csaba argumentează că instituţia pe care o conduce este conformă prevederilor europene în acest domeniu. „În sesizare spune că noi nu dăm posibilitatea părţilor să fie asistate de avocaţi. Este absurd! Însuşi domnul Stoica a reprezentat ALRO“, ne-a declarat Astalosz.