Preţul de 21,5 milioane de euro pentru drepturile de difuzare este considerat ştiinţifico-fantastic.
Posturile de televiziune sunt interesate de difuzarea meciurilor din campionatul intern, dar consideră prea mare preţul cerut de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF). Conform caietului de sarcini al licitaţiei, viitorul titular al drepturilor TV ar trebui să plătească pentru un sezon cel puţin 18 milioane de euro, la care se adaugă TVA. Preţul este de trei ori mai mare faţă de cel plătit pentru sezonul 2007-2008. Vor, dar nu pot Drepturile de difuzare sunt deţinute în prezent de Telesport, televiziunea condusă de Horaţiu Nicolau. „Este o sumă foarte mare, iar cluburile trebuie să ia în calcul faptul că televiziunile comerciale nu or să-şi permită să transmită meciurile“, spune Nicolau.
În plus, „valoarea campionatului nu justifică preţul LPF“. Totuşi, Telesport, care beneficiază de un drept de preempţiune pentru drepturile de difuzare, va uza de acesta şi în cazul preţului de 21,4 milioane de euro.
Kanal D difuzează în prezent opţiunile 1 şi 4. „Noi suntem interesaţi să difuzăm în continuare meciuri, însă, în opinia mea, preţurile mi se par foarte mari“, spune Cosmin Cernat, directorul Departamentului sport.
Antena 1 deţine opţiunea doi. „Suma avansată de LPF este de domeniul ştiinţifico-fantastic. Vom avea o strategie în legătură cu meciurile din Liga I, în funcţie de caietul de sarcini“, a declarat Cristian Creţu, director Sport Antena 1 şi Antena 3. TVR 1 a fost mai reţinut în declaraţii. „Să vedem mai întâi ce ni se oferă. Nu ştiu dacă LPF se referă numai la drepturile de televizare sau şi la alte posibilităţi de revânzare a meciurilor: folosirea imaginilor pe internet, pe telefonia mobilă sau în străinătate“, spune Ioan Todan, directorul Departamentului de sport din TVR.
Pro TV consideră că preţul LPF ar putea atrage reţelele payTV. „Pro TV este interesat de toate producţiile de calitate, iar Liga lui Mitică are momente când este un program bun. Este un pachet interesant, dar el trebuie să se încadreze în regulile de profitabilitate ale companiei noastre“, apreciază Costi Mocanu, director executiv Pro TV SA.
„Unei staţii comerciale, cu distribuţie tradiţională, îi este imposibil. Liga cere aceşti bani pentru că ştie că reţelele payTV sunt interesate de fotbal. Nici acestea nu-şi vor face banii, dar îi pot amortiza ca investiţii în marketing“, consideră Mocanu. Dragomir: „Aşa au vrut muşchii noştri“ Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, susţine că drepturile valorează mult mai mult decât pragul-limită de la care s-a stabilit să se înceapă licitaţia. „Preţul de pornire este de 18 milioane de euro (n.r. - restul până la 21,46 de milioane de euro îl reprezintă TVAul). Doritorii trebuie să cumpere şi caietul de sarcini care costă 40.000 de euro. Cine vrea, cumpără. Noi nu obligăm pe nimeni. De ce 18 milioane de euro? Pentru că aşa au vrut muşchii noştri, aşa a stabilit Adunarea Generală. Nu e un preţ exagerat. Liga I face 150 de milioane de euro pe an. Cine cumpără drepturile poate să facă orice vrea. Să le dea pe internet, în reţelele de telefonie mobilă, în sistemele payper- view, să le vândă mai departe, pe Lună şi pe Soare, la dracu’, la lacu’. Nu mă interesează. Banii vor fi viraţi cluburilor tot pe baza grilei italiene aşa cum procedăm şi acum şi nu s-a supărat nimeni“, ne-a declarat ieri „Corleone“.