Albii vor deveni o minoritate în SUA

Albii vor deveni o minoritate în SUA

În 2050, din cauza creşterii numărului imigranţilor, albii vor deveni o minoritate în Statele Unite, se arată într-o anchetă a Pew Research Center, transmite AFP.

Peste 42 de ani, albii ar urma să reprezinte 47% din populaţia americană, faţă de două treimi cât constituie în prezent, iar un american din cinci va fi imigrant, faţă de unul din opt, proporţia din prezent.

"Dacă tendinţa continuă, populaţia Statelor Unite va ajunge la 438 milioane în 2050, faţă de 296 milioane cât s-a înregistrat în 2005", o creştere de aproape 50%, potrivit studiului Pew Center.

Mai mult de 80% din această creştere se va datora imigranţilor care vin în ţară în perioada 2005 şi 2050 şi copiilor lor născuţi pe teritoriul american. Mai mult de un american din cinci va fi imigrant în 2050, faţă de unul din opt cât era în 2005.

Populaţia hispanică, deja cea mai mare minoritate din Statele Unite, va ajunge la 29% din totalul populaţiei în 2050, faţă de 14% în 2005. Populaţia asiatică va reprezenta 9% din populaţia americană faţă de 5% cât este în prezent. În ceea ce priveşte minoritatea afroamericană, ea va rămâne stabilă, la 13%.

Aceste proiecţii se bazează pe tendinţele înregistrate în cursul ultimilor 50 de ani când imigraţia, legală şi ilegală, a jucat un rol din ce în ce mai important în ceea ce priveşte creşterea numărului populaţiei americane.

Din 1960 până în 2005, imigranţii şi copii lor au reprezentat 51% din creşterea numărului populaţiei Statelor Unite şi chiar 58% începând din 1980. Însă raportul indică faptul că aceste proiecţii ar putea fi afectate de politica privitoare la imgiraţie.

Imigraţia ilegală şi modalitatea de a o combate reprezintă una din temele centrale ale campaniei prezidenţiale, în special în tabăra republicană.

(12:18)

Ne puteți urmări și pe Google News