Turnul de control, vinovat pentru incidentul de pe Otopeni

Turnul de control, vinovat pentru incidentul de pe Otopeni

Raportul privind accidentul produs pe 30 decembrie anul trecut pe Aeroportul Otopeni, în care a fost implicată o aeronavă aparţinând companiei Tarom, a fost ieri transmis părţilor implicate.

Potrivit Ministerului Transporturilor, ancheta tehnică privind accidentul în care un avion Tarom a intrat în maşina unei echipe de balizaj care curăţa pista de pe care urma să decoleze avionul, a fost deja finalizată, aşa cum se preconiza în urmă cu câteva zile. Atunci, surse oficiale informau că, potrivit raportului întocmit de comisia ministerială de anchetă, vina pentru accidentul aviatic de pe Otopeni ar aparţine controlorilor de trafic din turnul de control, care nu ar fi respectat procedurile pe timp de vizibilitate redusă.

Draftul raportului arăta că turnul de control nu ar fi coordonat corespunzător pilotul avionului, respectiv i-ar fi spus acestuia că poate decola deoarece pista este liberă, susţineau sursele citate. „Punctele de vedere, comentariile, obiecţiile acestora se vor întoarce la comisie, le vom analiza, după care vom stabili dacă aduc modificări raportului întocmit de noi sau nu“, susţinea Mircea Ciucă, şeful comisiei de anchetă în urmă cu câteva zile. Din Comisia de Investigaţie Tehnică au făcut parte şi doi angajaţi ai Ministerului Transporturilor: Mircea Ciucă şi Ştefan Martinescu.

Ne puteți urmări și pe Google News