Simona s-a pierdut când avea 7 ani, iar ieri a fost descoperită întâmplător de poliţişti. Fata a fost crescută de o familie „binevoitoare“ în alt cartier.
O poveste ce ar putea oricând să concureze la scenariul anului în industria de telenovele devine, transpusă în două cartiere sărace din Bucureşti, material numai bun de serial comic. O tânără de 23 de ani, dată dispărută din 1992, a fost descoperită întâmplător de poliţişti şi încredinţată familiei naturale.
În tot acest timp, Simona Nicolae a fost crescută de un bărbat din celălalt capăt al Capitalei, alături de ceilalţi 11 copii ai săi. El nu s-a gândit nicio clipă să anunţe la poliţie „adoptarea“ micuţei. Ieri, Simona, devenită între timp mamă a doi copii, a revenit acasă şi are ca prioritate să-şi facă primul buletin de identitate. Ea spune senină că nu o mai interesează „celălalt tată“, pentru că „se gândeşte doar la familia ei“.
Prima variantă: telenovela Rezumat. O bucureşteancă dată dispărută din 1992, când avea 7 ani, a fost descoperită întâmplător de poliţişti. În ultimii 15 ani, Simona Nicolae a fost crescută de o familie „binevoitoare“. Faptele. Potrivit Poliţiei Capitalei, Simona Nicolae a fost dată dispărută în 1992, când avea 7 ani. Tânăra, de etnie romă, a spus familiei că pleacă la bunici, iar pe drum s-a întâlnit cu mai mulţi copii şi a rămas să se joace cu aceştia. La plecare, fetiţa şi-ar fi rugat noii prieteni să o ia cu ei, pentru că s-a rătăcit.
Tatăl partenerilor de joacă ai Simonei a luat-o acasă, însă nu a anunţat niciodată poliţia. Familia fetiţei nu a mai ştiut nimic despre ea vreme de 15 ani. În iunie 2007, femeia a fost nevoită să se interneze din cauza unor probleme medicale. Angajaţii spitalului au anunţat poliţia cu privire la faptul că nu avea acte. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că femeia de acum, mamă a doi copii, este aceeaşi persoană cu fetiţa de 7 ani dispărută în urmă cu 16 ani. A doua variantă: „Ce treabă mai am eu cu ei?“ Rezumat. După 16 ani, Simona s-a reîntors din blocurile din Ferentari, cunoscute sub inspirata denumire de „barăci“, în casa natală, clădită între munţii de gunoaie de la marginea cartierului Tei, din sectorul 2. Zice că nu o prea mai interesează ce face tatăl adoptiv, că, „na, ce să mă mai gândesc la ăia?“. Faptele. Pe strada unde se află casa Simonei se intră cu tractorul. Doar cu tractorul. Casa este delimitată de gunoaiele plutitoare, de pe un lac, dintr-o parte, şi gunoaiele de sine stă- tătoare, împrăştiate temeinic prin noroaiele de pe stradă, din cealaltă direcţie.
Întâmpinarea este făcută de o fetiţă mică, al cărei cap iese printr-o gaură enormă în gard. Ulterior, aflăm că locul de unde-şi făcea apariţia creatura era, în fapt, toaleta familiei, modelul modern, cu aerisire generoasă. Varianta Simonei asupra dispariţiei şi regăsirii sale este povestită în poartă, în timp ce prin faţa casei trece un localnic, călare pe un cal negru ce tremură din toate încheieturile.
„Nu am mai vorbit cu el (tatăl adoptiv, din Ferentari). Adică cum, să mă gândesc la ei şi nu la familia mea?“. Povestea Simonei sună a un alt fel de telenovelă. Rezumatul ar putea fi nuanţat cam aşa: tatăl îşi caută disperat fiica, vreme de 16 ani, în două cartiere ale aceluiaşi oraş, în epoca poliţiei şi a telefonului. Ea se decide să-l caute abia în urmă cu şase luni. Şi-l găseşte după patru. N-are niciun fel de act, n-a făcut o zi de şcoală, în schimb este căsătorită şi are doi copii: un băiat de doi ani şi jumătate şi o fată de 11 luni. Tatăl acestora: unul dintre nepoţii părintelui adoptiv.
Acum, Simona este „steaua“ zonei, iar povestea ei despre reîntâlnirea cu tatăl natural face furori şi stoarce lacrimi printre localnici. „Deci, am venit aşa de acolo (arată spre locul de unde coboară tractorul cu gunoaie), am ajuns în faţa porţii. Am plâns amândoi“, încheie aceasta în privirile umede ale participanţilor.
Recomandările noastre
