Băsescu, emisarul UE în Serbia

Băsescu, emisarul UE în Serbia

Vizita şefului statului coincide cu campania electorală în care se află preşedintele Serbiei, Boris Tadici şi contracandidatul său, naţionalistul pro-rus Tomislav Nicolici. Sprijinul lui Traian Băsescu pentru Tadici vine în urma promisiunilor acestuia, din campania electorală, cum că va susţine aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

"Vizita la Belgrad este un prilej de afirmare a sprijinului pe care România îl acordă vecinilor săi pentru dezvoltarea democratică şi pentru stabilitatea regiunii balcanice. De asemenea, va permite o examinare aprofundată a stadiului relaţiilor bilaterale, o atenţie deosebită urmând să fie acordată susţinerii aderării la UE şi NATO al Serbiei", se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Vizita de lucru în Serbia a şefului statului intervine în plină campanie electorală a lui Boris Tadici. Prezenţa lui Băsescu la Belgrad, cu numai câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi la o zi după discuţiile de la Bruxelles dintre miniştrii de externe privind apropierea Serbiei de UE, poate fi socotită drept o modalitate indirectă prin care Uniunea întăreşte şansele pro-europeanului Tadici în detrimentul naţionalistului pro-rus Tomislav Nicolici.

Cum scrutinul de duminică din Serbia va fi urmat, cel mai probabil, de declararea independenţei provinciei Kosovo, mesajul voalat al UE de susţinere a actualului preşedinte nu este exprimat întâmplător prin vocea lui Băsescu.

România este considerată una dintre puţinele ţări membre UE care poate avea credibilitate în sprijinirea lui Tadici, în primul rând datorită opoziţiei sale ferme privind independenţa Kosovo.

Băsescu: Locul Serbiei este în Uniunea Europeană

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după întâlnirea cu omologul său sârb, că drumul Serbiei pentru rezolvarea problemelor naţionale este spre interiorul UE şi nu în afara acesteia şi că în al doilea tur al prezidenţialelor de duminică sârbii pot opta între integrarea europeană sau pentru alte soluţii.

După întâlnirea, intre patru ochi, cu preşedintele Serbiei Boris Tadici, Băsescu a precizat că, în opinia sa precum şi în cea a celor mai mulţi dintre cetăţenii şi politicienii sârbi, locul Serbiei este în Uniunea Europeană.

"Pe 3 februarie, sârbii vor decide între drumul lor către UE sau vor opta pentru alte soluţii", a spus Băsescu.

Băsescu a adăugat că pentru România "cea mai mare realizare de la cel de-al doilea război mondial încoace a fost intrarea în UE". Astfel el a prezentat avantajele de care România se bucură în urma dobândirii statutului de membru UE: 32 de miliarde de euro fonduri nerambursabile pentru următorii şase ani, dreptul studenţilor români de a învăţa la universităţi din UE la preţuri convenabile, creşterea investiţiilor străine, locuri de muncă bine plătite în statele membre pentru muncitori români.

"Aceste lucruri sunt în faţa sârbilor pentru că, pe 3 februarie, ei optează să fie parte a familiei europene sau optează pentru o amânare. Nu vă vorbesc ca un şef de stat care a venit să facă campanie, nu e treaba mea acest lucru. Am venit ca un om care participă la deciziile UE ca şef de stat şi ştie perfect ce vă spune. Am venit ca prieten şi vecin al dumneavoastră să vă spun acest lucru, dacă nu aş fi făcut-o, aş fi avut conştiinţa încărcată", a spus Băsescu.

El a ţinut să precizeze că "nimeni nu poate să-şi apere interesele europene din afara Uniunii Europene".

"De aceea aş vrea să ştiţi că drumul Serbiei pentru rezolvarea problemelor naţionale este către interiorul Uniunii Europene şi nu în afara Uniunii", a spus Băsescu, care a adăugat că un parteneriat între Bruxelles şi Belgrad este foarte important pentru naţiunea sârbă.

Şeful statului a ţinut să le ureze succes sârbilor în perspectiva scrutinului de la 3 februarie, "pentru că nu va fi un succes al unui politician, ci se va decide succesul sârbilor".

Preşedintele va reveni în ţară în jurul orei 18.00. (12:39)

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News