Aqua-Land în Valea Jiului

Aqua-Land în Valea Jiului

Primul Parc Aqua-Land din judeţul Hunedoara va fi inaugurat în acest an la Petroşani.

Primarul municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi, susţine că pentru studiul de fezabilitate şi proiect s-au alocat în buget 500.000 de lei. Autorităţile locale vor ca prin acest Aqua Parc să dezvolte turismul şi în oraş.

„Trebuie să creăm în oraş o componentă de petrecere a timpului liber. Aqua Parcul va fi acoperit, pentru că aici vara este mai scurtă, şi va arăta în genul celui din Mamaia, cu bazine de agrement, tobogane şi tot felul de jocuri gonflabile. După ce vom dezvolta această investiţie, piaţa va regla partea de servicii şi hotelieră“, declară Iacob Ridzi.

Potrivit primarului Ridzi, 30 de milioane de lei din bugetul local ar urma să schimbe în totalitate anul acesta faţa localităţii. Modernizarea centrului civic al oraşului, investiţie de aproape 4 milioane de lei, este o prioritate pentru zonă.

Ne puteți urmări și pe Google News