Ameninţări la telefon

Ameninţări la telefon

PARIS. Două persoane au fost reţinute săptămâna trecută în Franţa pentru că ar fi proferat ameninţări la adresa unuia dintre copiii preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, au informat ieri surse judiciare franceze citate de AFP.

Potrivit poliţiştilor, în cursul verii, un angajat al companiei de telefonie Orange s-a lăudat că unul dintre prietenii lui are numărul de telefon al fostei soţii a lui Sarkozy, Cécilia. Prietenul, care este pompier, a dat câteva telefoane la numărul respectiv, la care i-ar fi răspuns Louis, fiul cel mic al preşedintelui, în vârstă de 10 ani. Potrivit „Le Point“, pe 5 ianuarie, în cursul unei convorbiri telefonice, unul dintre suspecţi l-a ameninţat cu moartea pe copil, fapt care a dus la arestarea celor doi.

Ne puteți urmări și pe Google News