Nucleara politică vine de la Cluj! Moțiunea de cenzură, pe muchie de cuțit
- Ionel Sclavone
- 9 octombrie 2019, 10:28
Lovitură de grație pentru Opoziție! Dăncilă a reușit să recupereze câțiva dintre susținătorii pe care îi pierduse în favoarea lui Ponta.
Doi deputați din Cluj, demisionari din partid în urmă cu o săptămână, s-au întors la PSD și au anunțat că nu vor susține moțiunea de cenzură. Este vorba de Horia Nasra, fostul președintel al organizației din Cluj, și Cornel Itu care s-au înscris în partidul lui Victor Ponta Pro România.
„Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei. Nu am semnat textul moțiunii și nu o voi vota, la fel și colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală! Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI. Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD!“, a postat Horia Nasra pe Facebook.
Deputatul Nasra, care a plecat din PSD pentru că a fost înlocuit la șefia PSD Cluj cu un personaj controversat, Liviu Alexa, lasă să se înțeleagă că s-ar putea întoarce la conducerea organizației:
„Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali“.
Citește și: Sedință de urgență la Kiseleff. Ce a declanșat apelul făcut de Dăncilă