Procurorii deschid un caz dosit aproape trei decenii. O mamă speră să-și găsească copilul pe care nu l-a văzut de la naștere

Procurorii deschid un caz dosit aproape trei decenii. O mamă speră să-și găsească copilul pe care nu l-a văzut de la naștere

Cazul Caracal ține România sub tensiune de 75 de zile, însă alte spețe, la fel de șocante, au rămas nesoluționate de câteva decenii și multe familii încă zac în profundă suferință. Mai precis, este vorba despre un șir de incidente al anilor '80-'90, perioadă marcată de o puternică derivă a țării, în care există indicii concludente că nou-născuții se furau din spitale. În acest sens, mai multe femei și-au prezentat poveștile cutremurătoare pentru Evenimentul Zilei.

Mărturiile persoanelor implicate direct și indirect în aceste situații sunt de-a dreptul șocante, confirmate de diverși martori și întâmplări cusute cu ață albă. Un exemplu în acest sens este Maria Bucău, o femeie în vârstă de 52 de ani, care are două fete: Roxana, în vârstă de 31 de ani și Diana, în vârstă de 25 de ani. Maria a muncit în anii '80-'90 la fabrica Acumulatorul din cartierul Pantelimon, iar în prezent este casnică, în timp ce soțul ei, Florea, lucrează ca electrician în București, fost taximetrist.

Bucuria, transformată în coșmar

Pentru Maria Bucău, coșmarul a început la începutul anului 1992, în luna ianuarie. La finalul lui decembrie 1991 i s-au făcut ultimele investigații înainte de naștere, la Spitalul Universitar, iar câteva zile mai târziu, pe 2 ianuarie, a născut la Spitalul Sfântul Pantelimon - fostul 23 August. Și-a văzut copilul doar la naștere și încă o dată, câteva secunde, pe hol. Femeia susține că, după mai bine de trei săptămâni de stat în maternitate, a fost dată afară din spital cu acte false și i s-a spus în repetate rânduri că bebelușul a decedat. Din acel moment, pentru Maria Bucău a început un adevărat maraton pentru a-și găsi nou-născutul, despre care crede cu tărie că este în viață.

Maria Bucău s-a internat în Spitalul Sf. Pantelimon printr-o „relație", adică prin mătușa soțului său, apropiat al doctorului care urma să efectueze intervenția chirurgicală: „Am fost internată printr-o cunoștință de familie. Mătușa soțului meu a vorbit cu doctorul Nicolae Voinea, cel cu care am și născut, pe data de 2 ianuarie 1992. La acea vreme, directorul spitalului era Gheorghe Bacalbașa, fratele actualului parlamentar Nicolae Bacalbașa”.

La Spitalul Pantelimon a născut prematur, la ora 8:30, un copil despre care femeia susține că nu prezenta probleme de sănătate: „Am născut un copilaș perfect sănătos. Doctorul, asistentele, toate au spus același lucru. Mi-am văzut fiul la naștere, unde în fața mea i s-a făcut fișa. Se zbătea, era sănătos. I s-a luat lungimea și greutatea de față cu dr. Voinea Nicolae și două asistente medicale. Una dintre ele verifica băiatul pentru semne particulare, iar cealaltă nota în fișă, la indicațiile doctorului”, a declarat femeia.

Îmbrâncită pentru că a vrut să-și vadă bebelușul

După ce a născut, o singură dată a mai apucat să-și vadă copilul. Și atunci, pentru doar câteva secunde, pentru că personalul spitalului s-a opus vehement, rememorează femeia: „În primele zile am trimis o asistentă să mi-l aducă și când a venit cu el, a fost oprită de o altă asistentă. Nu am apucat să mă apropii, pentru că a oprit-o. L-am văzut (n.r. - copilul) de la mică distanță, foarte puțin”.

Femeia a povestit umilințele la care a fost supusă în spital: „Am fost dusă în salon și am așteptat o zi, două, trei, dar degeaba. Am început să pun întrebări și m-am deplasat de mai multe ori la salonul unde erau incubați nou-născuții, dar am fost refuzată. Mergeam și dimineața, și la prânz, și noaptea, dar reacția angajaților din spital a fost aceeași. După câteva zile, o asistentă de la bebeluși a venit în salonul în care am fost și eu internată și mi-a răspuns că fiul meu a decedat. Nu mi-a venit să cred. În cea de-a doua săptămână, același lucru mi l-a comunicat dr. Popescu Aurel, chirurg, iar în a treia săptămână, o bucătăreasă. Toate aceste persoane mi-au spus că fiul meu a murit în zile diferite. Deci el murea și tot învia... Dr. Voinea nu mi-a spus că fiul meu a murit, deși l-am întrebat în repetate rânduri ce se întâmplă cu el. În schimb, am fost informată că băiețelul este la incubație, neavând inima și pămânii dezvoltați, în condițiile în care s-a născut la șapte luni”.

Dată afară din spital precum un câine

În 1992, mama celor două fete și probabil, a unui băiat care este în viață, a fost dată afară din spital cu un bilet de externare care nu avea nicio legătură cu realitatea. Episodul șocant a fost povestit de femeie în exlcusivitate pentru Evenimentul Zilei: „Când am intrat la bănuieli că ceva este în neregulă, am insistat mai mult la dr. Voinea Nicolae. A doua zi dimineață, la prima oră, după trei săptămâni, o asistentă medicală mi-a adus o hârtie pe care scria <<Avort spontan la 6 luni cu un produs de 5 luni>> și mi-a zis să plec. În acel moment, am simțit că pică cerul pe mine, nu-mi venea să cred. M-am întors să cer explicații și m-a îmbrâncit. M-a dat afară pe ușă pur și simplu, am ieșit plângând. Nu mi-a venit să cred că, deși am născut un băiețel viu și sănătos, am plecat cu o hârtie falsă”.

Din anii '90, Maria Bucău încearcă să-și caute dreptatea în Justiție, dar instituțiile statului nu au reușit ori pur și simplu nu au vrut să ofere niște explicații ferme. Femeia acuză autoritățile că au mușamalizat cazul. Doctorul Nicolae Voinea, decedat după câțiva ani de la incidentul relatat, și un polițist pensionat care a lucrat la Secția 9 sunt principalii vinovați, în opinia femeii. În ceea ce-l privește pe cel din urmă, potrivit spuselor Mariei Bucău, ar fi vorba despre locotententul Adrian Macău, cel care a înregistrat plângerea la începutul anilor '90 și care era abilitat să se ocupe de controversatul caz. Totodată, cea prin care s-a făcut internarea în spital (n.r. - mătușa soțului și totodată, nașa fetei mici) este acuzată de Maria Bucău și de fiica cea mică de complotul cu personalul medical, în frunte cu managerul spitalului.

Instituțiile statului: rea intenție sau incompetență?

Afirmațiile Mariei Bucău sunt întărite de familia sa – soțul și cele două fiice, plus alți martori – foști colegi de muncă. În 2017, o femeie al cărui copil a dispărut în condiții la fel de dubioase a contactat-o pe Maria Bucău, care a susținut că, potrivit informațiilor sale, bebelușul dispărut din Spitalul Pantelimon în 1992 este în viață.

Singurul document emis Mariei Bucău în urma evenimentului șocant de la începutul anilor '90 este hârtia cu „avortul spontan”. După ce a bătut la ușile autorităților publice, femeia a încercat în repetate rânduri să-și retragă documentele din arhiva Spitalului Sf. Pantelimon. Evenimentul Zilei a stat de vorbă cu conducerea unității sanitare, pentru a primi mai multe informații cu privire la accesul foștilor și actualilor pacienți la documentele care-i privesc. Dragoș Davițoiu, actualul manager al spitalului, ne-a transmis că a luat la cunoștință de cazul doamnei și s-a arătat deschis la dialog. Totodată, acesta a spus că îi va elibera documentele solicitate, în cazul în care încă se mai găsesc în arhiva unității sanitare. Numai că, în momentul în care femeia a fost la spital pentru a discuta cu medicul, a fost înștiințată că nu există niciun document pe numele său în arhivă.

Dosarul se află în lucru la Secția 17 de Poliție

Evenimentul Zilei a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 o informare cu privire la stadiul în care se află plângerea femeii, depusă la jumătatea lunii septembrie. Potrivit instituției menționate, „s-a dispus începerea urmăririi penale in rem (n. r. - cu privire la faptă) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu”, cu mențiunea că dosarul se află în lucru la Secția 17 de Poliție.