Pe 8 octombrie se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea primului post de radio la Chișinău, Radio Basarabia.
Dotat cu cele mai moderne echipamente și studiouri la acea vreme, Radio Basarabia a funcționat doar 300 de zile, până în iunie 1940, când postul a fost preluat de puterea sovietică, urmând ca un an mai târziu să fie aruncat în aer de Armata Roșie, în retragere.
Emisiunile experimentale au început în iunie 1939. Radio Basarabia a fost inaugurat oficial pe 8 octombrie, prin transmiterea Liturghiei de la Catedrala Mitropoliei din Chișinău. Postul avea programe muzicale și informative, iar rolul acestuia a fost unul esenţial în păstrarea valorilor românești.
Lansarea postului la Chișinău a permis dezvoltarea și consolidarea rețelei de radiofonie românească, scrie RRA, dar a fost, în același timp, și un răspuns la expansiunea comunismului sovietic și la propaganda bolșevică, difuzată de radioul din Tiraspol. Radio Basarabia, cunoscut și ca Radio Chișinău, a avut cel mai modern echipament de la acea vreme, având în dotare trei studiouri - unul mare pentru orchestră, coruri și fanfare, unul mediu pentru soliști și tarafuri, și un studio mic pentru conferențiari şi crainici. De asemenea, Radio Chișinău a dispus și de un laborator tehnic. Radio Basarabia a funcționat doar 300 de zile. În iunie 1940, postul a fost preluat de puterea sovietică, iar în 1941, odată cu retragerea Armatei Roșii din Basarabia, sovieticii au aruncat în aer clădirea postului și antena şi au executat prin mitraliere personalul.