Fiul unui avocat celebru, bătut în plină stradă
- Georgeta Petrovici
- 4 octombrie 2019, 23:00
Fiul unui avocat celebru a fost agresat, în plină stradă. Tânărul, elev de liceu, a fost acostat de patru indivizi care l-au bătut așa grav încât a ajuns la urgențe.
Incidentul a avut loc joi seara, în centrul Timișoarei, la câțiva pași de Palatul Justiției. Andrei Kovacs, în vârstă de 18 ani, se întorcea acasă și aștepta un troleibuz când asupra sa s-au năpustit atacatorii. Aceștia, cel mai probabil, intenționau să îl jefuiască.
Băiatul a avut prezență de spirit, a reacționat, dar tot s-a ales cu contuzii, necesitând cinci zile de îngrijiri medicale. A fost lovit mai ales în zona rinichilor.
Cazul este în atenția Poliției. Din păcate, arată tatăl acestuia, astfel de incidente au ajuns să fie la ordinea zilei în orașul de pe Bega.
”Timișoara e sub asalt și nimeni nu mai e în siguranță, câtă vreme la ora 20,00 ești atacat de bande organizate de borfași în stația de autobuz, pentru a fi jefuit că în Vestul Sălbatic! Așa cum am mai spus-o se pare că suntem pe cont propriu, trebuie să ne apărăm singuri. Statul e în colaps, nu-și mai poate apară cetățenii!
Le transmit agresorilor că mai devreme sau mai târziu vor fi identificați și vor merge la pușcărie, orașul nu este al lor ci al celor care respectă normele de conviețuire socială”, declară avocatul Florin Kovacs, tatăl băiatului agresat.
Sursa foto: Arhivă, Vrancea24.ro