Real Madrid a remizat cu Club Brugge, scor 2-2, golurile fiind înscrise de Sergio Ramos (56) și Casemiro (86), respectiv Dennis (11, 39).
Meci spectaculos, cu multe goluri, în cea de a doua etapă a grupelor Ligii Campionilor, între Real Madrid și Club Brugge.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, după ce gazdele au revenit de la 2-0 la pauză pentru Brugge.
Belgienii au jucat foarte bine în primele 45 de minute și au condus cu 2-0 la pauză. Emmanuel Bonaventure Dennis a reușit o dublă în prima parte, de fiecare dată după câte un contraatac.
De cealaltă parte, Real Madrid a ratat câteva ocazii importante, în timp ce belgienii au jucat fără frică pe „Santiago Bernabeu”.
După pauză, însă, Real Madrid a dat startul revenirii. Sergio Ramos a redus din diferență în minutul 86, cu o lovitură de cap.
Apoi Real a continuat să atace în valuri, iar belgienii au jucat din ce în ce mai slab. Astfel că scorul a fost egalat de Casemiro în minutul 86. Reușita de 2-2 a venit după ce căpitanul belgienilor, Vormer, a încasat al doilea cartonaș galben.
Real Madrid a continuat să atace și în ultimele momente, dar golul de 3-2 nu a mai venit. După primele două etape, Real Madrid are un singur punct în Grupa A, în timp ce Club Brugge se poate lăuda cu două remize. potrivit Prosport