Criza refugiaților a fost tratată, în special, sub aspect emoțional. Dramele refugiaților au fost descrise pe larg, fotografiile copiilor înecați în Mediterană au șocat opinia publică, atitudinile xenofobe și rasiste au crescut în intensitate.
Despre calculele economice din spatele ipocriziei politicienilor - în special germani - cu care- i primesc pe migranți, s-a scris mai puțin, deși pentru politicieni ele sunt mai importante decât cauzele umanitare. Desigur, politicienii își îmbracă cinismul în fraze emoționale, menite a demonstra electoratului că nu sunt niște roboți fără suflet. Adevărul este că dragostea Germaniei pentru refugiați trece prin stomac. Prin stomacul imens al economiei nemțești, care are nevoie de forță de muncă proaspătă, pentru a susține dezvoltarea țării și rămânerea ei în grupul celor mai puternice state ale lumii.
Ani întregi, de la izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Germania a fost dezinteresată de soarta refugiaților. Deși se înecau cu miile în Mediterană, Germania făcea tot posibilul să își apere teritoriul. În 2013, când Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul Dublin pentru a-și lua măsuri de protecție în fața valurilor de migranți, cancelarul Angela Merkel și-a folosit influența pentru a-și baricada țara cât putea ea de bine. În Regulament a fost introdusă noțiunea de „stat responsabil”, respectiv țara în care refugiatul pășește pentru prima dată în Europa. Povara migrației a fost lăsată pe umerii țărilor de la granițele UE. Italia și Grecia, în special, au fost „inundate” de refugiați. Germania a preluat o parte dintre ei, dar i-a ales pe sprânceană.
Apoi, la un moment dat, Angela Merkel a dat semnalul venirii sirienilor în Germania. A anunțat public că îi așteaptă cu brațele deschise. Cu puțin timp înainte de această declarație, cancelarul german a participat la o emisiune televizată în care a avut loc o scenă foarte emoțională. O fată, refugiată din Palestina, vorbitoare impecabilă de germană, model de integrare, a izbucnit în lacrimi la gândul că i-ar putea fi respinsă cererea de azil. Merkel a consolat-o cum a știut mai bine, iar opinia publică din Germania a fost sensibilizată, pregătită pentru venirea refugiaților din Siria. Concidență? Nu cred. Mai degrabă o operațiune clasică de captare a bunăvoinței opiniei publice, înainte ca Germania să deschidă larg poarta Europei pentru migranți din rațiuni în primul rând economice.
Apoi, Sigmar Gabriel, a recunoscut că Germania mizează pe integrarea a milioane de imigranţi, pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă şi a menţine creşterea economică, nota bene, „în următoarele decenii”. Este, deci, vorba de o strategie pe termen mediu și lung. De ce? Potrivit estimărilor experţilor germani, populaţia activă a Germaniei se va diminua cu şase milioane de oameni până în anul 2030, pe fondul ratei scăzute de natalităţii.
Pentru a-i integra pe acești imigranți în următoarele decenii Germania are nevoie de un mecanism bine pus la punct de selectare a celor care vor primi azil. Asimilarea imigranților va fi complicată. Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, explică de ce: deşi unii imigranţi, în principal cei din Siria, au studii superioare, circa 20% dintre ei sunt analfabeţi și riscă să îngreuneze situaţia socială din Germania.
Cum poate asigura Germania trierea lor, astfel încât să nu întâmpine dificultăți? Prin impunerea unor cote obligatorii de refugiați pentru restul țărilor din UE. Țări care ar trebui, eventual, să-i preia pe refugiații nefolositori economiei Germaniei. Acesta este cinicul adevăr. Acesta este motivul pentru care Angela Merkel, susținută asiduu de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a șantajat statele- membre cu reintroducerea controalelor la frontiera de sud a Germaniei, cu doar o zi înainte de întrunirea Consiliului „Justiție și Afaceri Interne. Mesajul transmis țărilor care se opun e simplu, dar extrem de periculos pentru coeziunea UE: „Dacă nu acceptați cotele obligatorii, închidem granițele și vă lăsăm să vă descurcați singuri cu refugiații.” În tot acest timp, țările din estul Europei, printre care se numără și România, sunt criticate pentru lipsa de solidaritate.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
