În 1995, Africa de Sud a câștigat cea de-a treia ediție a Campionatului Mondial și a scris una dintre poveștile fascinante ale sportului.

Săptămâna viitoare, pe 18 septembrie, în Marea Britanie va debuta cea de-a opta ediție a Campionatului Mondial de Rugby.

Se estimează că peste 1 miliard de telespectatori vor urmări ciocnirea titanilor, la care va lua parte și prima reprezentativă a României. „Stejarii” fac și ei parte din istoria rugby-ului, pentru că nu au ratat nicio ediție a turneelor finale, începând din 1987. Mondialele au scris povești de neuitat și au oferit încleștări pe viață și pe moarte, într-un sport „al golanilor, practicat însă de gentlemani”.

Mandela a pledat pentru acest sport

Șapte turnee finale s-au desfășurat până în acest an, dar cel din 1995 a avut un impact ce a depășit granițele sportului și a influențat o societate și o mentalitate. Gazda competiției a fost Africa de Sud, țară care era încă frământată de grave probleme rasiale. Ales în funcția de președinte al țării, în 1994, Nelson Mandela s-a implicat în politica de anihilare totală a apartheidului. Pentru cel care petrecuse 27 de ani în pușcărie, CM de rugby a reprezentat un bun prilej de a uni o națiune. Mandela a încercat și a reușit să insufle pasiunea pentru acest sport și persoanelor de culoare.

În ziua finalei cu Noua Zeelandă, disputată la Johannesburg, toți sud-africanii au făcut front comun și și-au susținut naționala, care s-a impus cu scorul de 15-12. La festivitatea de premiere, Mandela a purtat un tricou identic cu cel al căpitanului Francois Pienaar, semn că problemele trecutului au fost date uitării.

1987. Noua Zeelandă, prima „regină"

Prima Cupă Mondială s-a desfășurat abia în 1987 și a fost găzduită de Australia și Noua Zeelandă. 16 echipe au luat startul la acest turneu, s-au jucat 32 de partide, iar finala a fost disputată la Aukland, de Noua Zeelandă și Franța. Gazdele au pus mâna pe primul trofeu, după un succes obținut cu scorul de 29-9. România a debutat cu dreptul, cu Zimbabwe (scor 21-2), dar a pierdut cu Franța (12-55) și Scoția (28-55).

1991. Anglia a ratat trofeul pe propriul teren

Anglia a găzduit în 1991 cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial de Rugby, la care au participat același număr de echipe: 16. Gazdele n-au avut șansa de a sărbători victoria finală, chiar dacă au ajuns în ultimul act, pentru că au fost învinse de Australia, scor 6-12. România a făcut parte din Grupa a 4-a, a fost învinsă de Franța, scor 3-30, de Canada, scor 11-19 și a câștigat în fața reprezentativei din Insulele Fiji, scor 17-15.

1999. Australia a făcut „dubla”

Turneul din 1999 a fost unul deosebit, pentru că a fost găzduit de Marea Britanie și de Franța. 20 de echipe au participat la competiția ce avea să fie adjudecată de Australia, după o dispută finală cu Franța, scor 35-12. „Stejarii” au avut un parcurs cu o victorie (27-25 cu SUA) și două eșecuri (9-57 cu Australia) și (14-44 cu Irlanda).

2003. Englezii, primii europeni care au triumfat la CM

Naționala Angliei a spart gheața în rugby-ul mondial, în anul 2003. Atunci, reprezentativa „Trandafirului” a cucerit trofeul Webb Ellis, lucru reușit până în acel moment de puterile din Emisfera de Sud.

În ultimul act al turneului final, Anglia s-a impus la Sydney, în fața țării gazdă, cu scorul de 20-17, grație celebrului dropgol al celui supranumit „Golden Boy”, Johnny Wilkinson, înscris în ultima clipă. Altfel, în ediția din 2003 s-a consemnat cea mai mare diferență de scor de la Cupa Mondială: Australia a învins Namibia cu 142-0! România a înregistrat trei înfrângeri: 17-45 cu Irlanda, 8-90 cu Australia, 3-50 cu Argentina și un succes, împotriva Namibiei, scor 37-7.

Martin Johnson, căpitanul Angliei, ridicând deasupra capului trofeul Webb Ellis, în 2003

2007. „Springboks” au preluat ștafeta

A șasea ediție a Cupei Mondiale a fost adjudecată de Africa de Sud. „Springboks” n-au iertat niciun adversar atunci, avându-i în echipă pe marii Bryan Habana (foto) și Percy Montgomery, vedetele întrecerii. Lupta pentru celebrul trofeu s-a disputat în Franța, cu excepția a patru întâlniri găzduite în Țara Galilor și Scoția. Finala s-a dat între Nord și Sud, între Anglia și Africa de Sud, în care cei din urmă au avut câștig de cauză, scor 6-15. „Stejarii” n-au trecut nici de această dată de grupe, după 18-24 cu Italia, 8-85 cu Noua Zeelandă, 14-10 cu Portugalia și 0-42 contra Scoției.

2011. „All Blacks”, demonstație de forță

În 2011, spectacolul Cupei Mondiale a avut loc în Noua Zeelandă. De altfel, țara organizatoare și-a trecut în cont râvnitul trofeu în acea ediție, al doilea la număr. Practic, reprezentativa „All Blacks” a evoluat fără greșeală în acea competiție. Finala a fost o reeditare a celei din 1987, de la prima ediție. În urmă cu patru ani, Noua Zeelandă a învins la limită selecționata Franței, cu scorul de 8-7. Naționala României a terminat pe ultima poziție în Grupa B. „Tricolorii” au fost învinși de Scoția (24-34), Argentina (8-43), Anglia (3-67) și Georgia (9-25).