Pe ce cheltuie banii Primăria Timișoara. Ilegalități de peste 100 de milioane de lei, cu ordin de la edilul Nicolae Robu

Pe ce cheltuie banii Primăria Timișoara. Ilegalități de peste 100 de milioane de lei, cu ordin de la edilul Nicolae Robu

Finanțări ilegale, reparații după asfaltări de mântuială, sporuri pentru subalterni. Așa a fost cheltuit bugetul.

Curtea de Conturi a finalizat raportul în urma controlului efec tuat timp de două luni la Primăria Timișoarei. Verificările au vizat activitatea edilului Nicolae Robu, auditorii descoperind o sumedenie de plăți și finanțări ilegale dispuse de acesta. Astfel, potrivit raportului întocmit de inspectori, Municipalitatea de pe Bega a cheltuit ilegal, de la bugetul local, 35.295.000 de lei pentru a finanța cele patru principale cluburi sportive din oraș: ACS Poli Timișoara, Saracens Rugby Club, Handbal Politehnica Timișoara și Baschet Club Timișoara.

„Angajarea cheltuielilor pentru finanţarea celor patru asociaţii fără scop patrimonial, cluburi sportive de drept privat, prin aprobarea de contribuţii financiare sub formă de cotizaţie anuală, este contrară prevederilor legale în vigoare cu privire la sprijinirea finanţării structurilor sportive de către unităţile administrativ teritoriale”, se arată în raportul auditorilor.

Lucrări fără garanție, acceptate de la sponsorii din campania electorala

Primăria Timișoara a mai prejudiciat orașul cu alte 1,2 milioane de lei, bani pentru care Municipalitatea trebuia să se asigure că îi are blocați în anumite conturi, ca și garanții ale companiilor care au executat lucrări de utilitate publică. Auditorii externi au constatat că lucrările - de exemplu asfaltarea Bulevardului Liviu Rebreanu – au fost executate prost. Mai mult, primăria a ajuns să achite, în acest caz, pe lângă lucrarea defectuoasă în valoare de peste 16 milioane de lei, alte aproape 70 de milioane de lei, din buget, pentru reparații efectuate de altă firmă.

S-a ajuns la această situație deoarece Georgică Cornu, patronul SC Confort SA, firma care a reabilitat bulevardul, a obținut învoire să-și retragă banii care trebuiau să rămână garanție la lucrare. Asta după ce, în campania electorală pentru alegerile locale, el a fost unul din principalii sponsori ai actualului edil.

Consilierele edilului, încadrate pe alte funcții, ca să ia bani mai mulți

Amenzi și penalități achitate de la buget La Primăria Timișoara au crescut nejustificat cheltuielile cu plata personalului, se mai arată în raportul Curții. Funcționarilor li s-a adăugat la leafă „sporul de dispozitiv” în cuantum de 25% din salariul de bază, generându-se un prejudiciu de peste 2,3 milioane de lei într-un an. În ultimul an, personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului a primit „mărire” de salariu, prin includerea în rândul personalului cu atribuții în administrarea creanțelor fiscale, deși cei recompensați nu au avut nici măcar o zi astfel de atribuții. Astfel, în perioada iunie 2014 – mai 2015, bugetul local a fost prejudiciat cu aproape 8,3 milioane de lei.

Amenzi și penalități achitate de la buget

Inspectorii Curții de Conturi mai arată că primarul Timișoarei a mai achitat, ilegal, penalități la întârziere către o firmă, în valoare de aproape 300.000 de lei, sau amenzi de 7.500 de lei, fără să le recupereze de la vinovați. Auditorii atrag atenția că nu a preluat în proprietatea Municipiului Timișoara refugiile de călători și a panourilor publicitare, la expirarea contractului de asociere cu firme private care au exploatat în continuare, fără drept, locațiile, prejudiciind bugetul local cu aproape 900.000 de lei. Municipalitatea a mai cheltuit nejustificat 150.000 de lei pentru două festivaluri sau a finanțat lucrări de alte sute de mii de lei, fără să înregistreze documente justificative. Auditorii au stabilit termen până în iarna anului viitor pentru remedierea problemelor și recuperarea prejudiciului. Reprezentanții Primăriei Timișoara susțin că vor contesta decizia Curții de Conturi, urmând ca instanța să soluționeze aspectele sesizate în raport. Primarul a convocat, ieri în regim de urgență, o ședință extraordinară a Consiliului Local, cerând aleșilor să găsească soluția de a intra în legalitate cu finanțarea celor patru echipe sportive care primeau bani ilegal, din bugetul local.