11 clienţi ai ,,fabricii de permise” au câştigat procesul cu Prefectura

11 clienţi ai ,,fabricii de permise” au câştigat procesul cu Prefectura

De la începutul lui martie şi până astăzi, prefectul de Argeş, Marcel Proca, a emis 421 de ordine de suspendare a carnetelor de conducere, care au fost obţinute fraudulos în cursul anilor 2007-2008, la deja celebra ,,fabrică de permise” din Piteşti.

De asemenea, prefectul a trimis în instanţă şi propunerile de anulare a lor. 61 dintre şoferii rămaşi fără permis au contestat în instanţă decizia prefectului. În ultima săptămână, 10 dintre ei au avut câştig de cauză în procesul de anulare a permiselor, în timp ce un alt şofer a reuşit să anuleze suspendarea permisului său.

,,Cei 10 nu vor intra prea curând în posesia permiselor, deoarece Prefectura va face recurs. Până la o decizie definitivă, nu au dreptul de a conduce. În ceea ce-l priveşte pe şoferul care a reuşit să anuleze suspendarea, acesta  a reintrat în posesia lui,” a declarat Cătălin Cârstea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Argeş.

Ne puteți urmări și pe Google News