Teoria „DEZINTEGRĂRII” Universului: Big Rip! Cât mai are de TRĂIT UNIVERSUL nostru?

Teoria „DEZINTEGRĂRII” Universului: Big Rip! Cât mai are de TRĂIT UNIVERSUL nostru?

Universul a luat nastere acum circa 14 miliarde de ani, in urma asa-numitului Big Bang; aceasta este teoria cea mai acreditata la ora actuala care ne explica in mod coerent cum s-a format si cum a evoluat Universul nostru. Va avea ora un sfarsit Universul? O noua teoria, cea numita Big Rip (Marea Ruptura) sustine ca Universul se va dezintegra peste circa 22 miliarde de ani. Sa vedem care sunt bazele acestei teorii si ce anume ar reprezenta acest Big Rip.

Cati dintre dumneavoastra ati citit „Ghidul autostopistului galactic” de Douglas Adams? In al doilea volum al acestei minunate aventuri galactice, intitulat „Restaurantul de la capatul (sfarsitul) Universului”, Artur Dent si prietenii lui asista la spectacolul incredibil al sfarsitului Universului intr-un restaurant care era protejat de un camp de forte si reusea sa se salveze in momentul in care restul Universului lua sfarsit. Cu mult umorism fenomenul este denumit gnaB giB (contrariul lui Big Bang).

Ce s-ar putea insa intampla in realitate cu Universul nostru?

Soarta acestuia depinde de materia pe care o cunoastem, dar si mai mult de materia si energia intunecate care alcatuiesc mai bine de 90% din totalul de energie din Univers. Cum insa nu cunoastem din ce anume sunt compuse acestea, este dificil sa putem gasi o unica teorie care sa descrie evolutia Universului si, deci, sa putem afla ce se va intampla cu acesta.

La ora actuala exista mai multe teorii. Una dintre acestea, „Big Freeze”, sustine ca Universul ar mai avea de „trait” aproximativ 1000 miliarde de ani si ca in final, datorita expansiunii acestuia, toti atomii s-ar gasi asa de departe unul de altul incat ar fi imposibil sa se mai nasca stelele. Gaurile negre ar continua sa existe, insa restul structurilor din Univers nu...si poate chiar si gaurile negre la un moment dat s-ar evapora.

O teorie recenta sustine insa ca Universului i-au ramas mult mai putini ani, circa 22 milioane, pana la „marea ruptura”, un proces in urma caruia atomii s-ar dezintegra in particule elementare; in Univers ar ramane doar radiatie si particule... nici urma de structurile de la ora actuala: atomi, stele sau galaxii. Cum de au ajuns cercetatorii de la Vanderbilt University din Nashville la o asemenea concluzie?

Au pus la punct o noua formula care descrie vascozitatea tinand cont de teoria relativitatii generale a lui Einstein.

Vascozitatea masoara rezistenta unui fluid la expansiune sau contractie.

Majoritatea teoriilor care aveau de-a face cu Universul, in trecut, nu tineau cont de vascozitate, lucrau cu un fluid ideal; la viteze apropiate de cea a luminii se aveau rezultate absurde; ba chiar se ajungea la concluzia ca in aceasta situatia fluidele ar putea calatori cu viteze mai mari ca cea a luminii.

Echipa de cercetatori condusa de Marcelo Disconzi a reusit sa genereze o ecuatie pentru fluide in care se tine cont de vascozitate in cadrul unei teorii relativistice.

Pe baza acestei ecuatii in circa 22 miliarde de ani se ajunge intr-o situatie in care raportul dintre presiunea si densitatea energiei intuncate este sub valoarea -1. In aceste conditii universul de „dezintegreaza” – asa a luat nastere numele de Big Rip.

Trebuie oare sa ne ingrijoram pentru urmasii nostri?

Chiar daca omenirea va reusi sa supravietuiasca o perioada indelungata, va trebui oricum sa-si gaseasca alta casa in cateva miliarde de ani intrucat Soarele nostru mai are de trait „doar” circa 6 miliarde de ani. Pe urma... vor vedea ei ce fac.

Soata Universului nostru este o problema extrem de fascinanta, care da nastere la numeroase studii si teorii, printre care si ce ape care v-am prezentat-o mai sus.

Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro

Ne puteți urmări și pe Google News