Visul de a vedea lumea din spaţiu, "ieftinit" la 200.000 $
- Adam Popescu
- 1 iulie 2009, 14:22
Turismul spaţial pare a fi o piaţă demnă de exploatat, iar mari companii ale lumii investesc în echipamente foarte scumpe pentru a-i oferi omului, pe mulţi bani, posibilitatea de a vedea de foarte sus lumea pe care o ştie şi de a descoperi una la care doar visa.
Compania anglo-americană Virgin Galactic va folosi un transportor aerian de mari dimensiuni, pentru a ridica avioane-rachetă până la altitudinea de 15 kilometri.
Cinci minute cu gravitaţie 0
Apoi, "rachetele" cu turişti vor fi lansate în spaţiu, ele urmând să ajungă la 100 de kilometri deasupra solului. Amatorii vor petrece aproximativ cinci minute în afara atmosferei terestre, urmând să plătească pentru această aventură 200.000 de dolari.
În ciuda preţului ridicat, doritorii au început deja să apară. Sunt peste 200 de persoane înscrise, iar directorul Virgin, Sir Richard Brunson, spune că vrea să construiască 40-50 de astfel de avioane rachetă. El crede că afacerea sa ar putea avea zeci sau poate chiar sute de mii de clienţi în întreaga lume. Spaţiul, ca vestul sălbatic
"Vrem să democratizăm spaţiul", a spus acesta la o conferinţă susţinută la Londra. Interesant este că nu există o legislaţie a spaţiului, aşa cum se întâmplă în cazul spaţiului aerian.
Acest subiect a fost luat în discuţie chiar la Londra, iar cei participanţi au declarat că iminenţa turismului spaţial cere elaborarea unui set de reguli. Altfel, cum ai putea stabili cine este responsabil în cazul ciocnirii unui avion spaţial american cu un satelit rusesc, de exemplu.
PREZENTARE. Richard Brunson (stânga) prezintă macheta transportorului
Suedezii, marea surpriză
Iniţial, va exista o singură bază pentru acest tip de turism, în New Mexico, SUA. Lucrările la această bază, localizată în deşertul californian Mojave, sunt în desfăşurare. Succesul care se vede la orizont i-a îndemnat însă pe cei de la Galactic şi spre alte state. Se pare că Europa va avea o astfel de bază în Suedia, iar o a treia "staţie" de turism spaţial va fi construită în Orientul Mijlociu.
Fiind cu capital anglo-american, compania ar putea avea o bază şi în Marea Britanie, mai exact la Lossiemouth, Scoţia. Ceea ce îi împiedică însă pe promotorii proiectului este lipsa unei legislaţii spaţiale adecvate în Regat.
Primii turişti, în 2010
În schimb, americanii deja şi-au adaptat legislaţia şi permit dezvoltarea unui întreg sistem turistic în spaţiu, pe care Virgin sau alţi viitori investitori l-ar putea exploata.
Un element care ar putea amâna proiectul este că acele aparate-rachetă vor fi supuse unui complicat proces de certificare. Totuşi, Brunson spune că experţii săi nu au cum să dea greş, iar călătoriile spaţiale pot începe chiar şi în 2010.
LOGO. Virgin Galactic spune că se aşteaptă la zeci sau chiar sute de mii de clienţi. FOTO: Virgin Galactic
Cereri ciudate
Numeroase cupluri şi-au manifestat intenţia de a face sex în spaţiu. Fiecare dintre acestea speră să fie înscris în Cartea Recordurilor, drept primul cuplu care a avut relaţii sexuale în spaţiu.
Deşi acest lucru este teoretic posibil, costumele grele şi cabina mică în care sunt transportaţi turiştii face totul mai dificil.
Dezvoltarea unei pieţe existente
Până acum, doar şase persoane au ajuns în spaţiu ca turişti. Printre ele se află şi Anousheh Ansari, prima femeie musulmană în spaţiu.
Toţi cei şase au petrecut circa zece zile pe Staţia Spaţială Internaţională. Ei însă au fost nevoiţi să efectueze lungi stagii de pregătire fizică şi psihică, înainte de a se îmbarca la bordul navelor Soyuz. Costul unei asemenea călătorii este de 20-28 de milioane de dolari.
Pionieratul călătoriilor în spaţiu a fost făcut de ruşi, care au transportat, în 2001, primul turist în spaţiu, americanul Dennis Tito (foto).
Surse: Wikipedia, spacetourism.ws, Virgin Galactic, BBC, Popular Science