Oltenii amatori se opriră în finală

Oltenii amatori se opriră în finală

Selecţionata de fotbalişti amatori a Olteniei a pierdut finala Cupei Regiunilor, disputată aseară la Zapresic (Croaţia), în faţa reprezentantei Spaniei, Castilla y Leon, scor 1-2, anunţă site-ul oficial al UEFA.

Spre deosebire de celelalte partide disputate la turneul final din Croaţia, partida de aseară s-a disputat în nocturnă. Oltenii au început bine, Ionuţ Stoica lansându-l perfect pe Adrian Sîrbu, care tras puternic, însă portarul iberic Alejandro Aparido a reuşit să pareze şutul românului. Spaniolii au răspuns în minutul cinci, când Octavian Popescu, portarul român, a fost cel care s-a remarcat la voleul în forţă a lui David Alonso.

Castilla y Leon a deschis scorul în minutul 20, David Alonso depăşind apărarea centrală a românilor şi trimiţând mingea în plasa porţii. Oltenia nu s-a lăsat şi, după doar cinci minute de joc, a restabilit egalitatea, prin Sîrbu, care a trimis în poartă centrarea lui Gabriel Petrovici.

În ciuda mai multor ocazii bune de gol de ambele părţi, scorul a rămas egal până în minutul 81, când Jose Luis Robles a transformat perfect o lovitură liberă. Oltenii au asaltat pe final poarta ibericilor, însă golul lui Robles a rămas ultimul al serii, iar Castilla y Leon a devenit noua campioană a Cupei Regiunilor UEFA. Este al doilea succes al spaniolilor în Cupa Regiunilor, după victoria echipei Ţării Bascilor din 2005.

Ne puteți urmări și pe Google News