CE DREPTURI AVEŢI: „Cum poate fi sancţionat un proprietar?”
- Adam Popescu
- 22 iunie 2009, 00:00
Vă răspunde Mihai Titichi, şef Serviciu juridic, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România.
Alina Iovănescu, din Timişoara: În 2008, m-am mutat cu chirie într-un apartament cu două camere. În acest an, am anunţat proprietarul că nu mai fac faţă chiriei şi mă mut. Proprietarul mi-a oferit un alt apartament, care era cu o cameră. M-am mutat, iar după două săptămâni proprietara a început să-mi caute nod în papură, deşi mi-am plătit datoriile. De la 1 august trebuie să eliberez apartamentul. Menţionez că nu am avut contract înregistrat la Finanţe. Nu există nicio lege care să oprească aceste abuzuri din partea proprietarilor? Cum ar putea fi sancţionaţi? Închirierea locuinţelor este reglementată prin Capitolul III din Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit dispoziţiilor acestei legi, închirierea se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale. În cazul dumneavoastră, este destul de greu să vă obţineţi drepturile, având în vedere că nu aveţi un contract încheiat. Puteţi face o plângere împotriva proprietarului la Secţia Judeţeană Timiş a Gărzii Financiare, cu sediul în Timişoara, Bd. Revoluţiei nr. 15, Tel: 0256/49.81.43, 49.81.44, Fax: 0256/49.81.44.