Cel mai puternic sat din România

Cel mai puternic sat din România

Şase echipe din judeţele Covasna şi Harghita s-au întrecut, ieri, pentru titlul „Cel mai puternic sat din România", într-un concurs organizat în comuna Ozun din judeţul Covasna.

Echipele, formate din 16 membrii, 10 bărbaţi şi şase femei, din satele Dobârlău, Ozun, Lunca Ozunului, Bicfalău, Sântionlunca şi Sântimbru au concurat la 12 probe, menite să le pună în evidenţă atât forţa, dar şi spiritul de echipă.

Concurenţii au avut  de parcurs probe de aruncat şi întors butuci, de aruncat anvelope sau cu scaune la ţintă. Au fost căraţi saci de 80 de kilograme, aranjate butoaie de bere, au fost ţinute greutăţi în poziţii incomode cât mai mult timp. S-au impins căruţe şi s-a tras la un camion de 40 de tone. S-a împins o roabă, dar şi butoie de bere printre jaloane, contra timp, şi s-a schiat  „sincron” pe iarbă cu o pereche de schiuri de cinci metri. Competiţia s-a încheiat seara târziu, cu un concert şi un foc de artificii. „Cel mai puternic sat din România" este la prima ediţie, după ce în ultimii patru ani comuna  Ozun a organizat  „Cel mai puternic sat din Ardeal".

La concurs erau aşteptate 16 echipe, înclusiv din judeţele Braşov şi Bacău, dar, potrivit primarului Ozunului, Raduly Istvan, doar cele şase din Covasna şi Harghita au ajuns să concureze pentru titlu. Primele trei echipe vor participa, în perioada 16 -19 august, la concursul similar de la Taplanszentkereszt, din Ungaria, unde concurează echipe din toată Europa Centrală şi de Sud Est.

Ne puteți urmări și pe Google News