Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care şi-a asigurat cadrul legal de a bloca orice act normativ adoptat de parlament. Guvernul Boc şi-a „inventat” paravanul legal pentru a ocoli parlamentul şi a legifera, la nevoie, în locul său.
Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată săptămâna trecută şi publicată în Monitorul Oficial marţi, executivul decretează că „după adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare”. Practic, în acest fel guvernul poate bloca orice lege adoptată de parlament sau o poate modifica în forma în care este agreată la Palatul Victoria.
Mai mult, contrar recomandărilor Uniunii Europene, aceeaşi ordonanţă conţine prevederi care scutesc executivul de probleme în momentul în care doreşte să adopte rapid o lege folosind procedura asumării răspunderii.
Astfel, s-a eliminat obligativitatea ca proiectele să fie însoţite de studiile de impact, în care se prezintă implicaţiile unui act normativ din punct de vedere social şi economic.
Această prevedere are aplicabilitate interesată în cazul adoptării Codurilor Penal şi Civil prin asumarea răspunderii, în condiţiile în care societatea civilă a invocat tocmai lipsa acestor studii de impact. Critici din toate părţile
De altfel, reprezentanţii societăţii civile au criticat vehement ieri adoptarea acestei ordonanţe susţinând că guver nul modifică practic raporturile de putere în stat, substituindu-se parlamentului şi creându-şi suportul pentru a legifera în interesul clientelar. „Este o situaţie aberantă, care dă drumul legislaţiei servite. Guvernul poate modifica ce nu-i convine, dacă sunt deranjate nişte grupuri de interese”, susţine Victor Alistar, directorul Transparency International România.
La rândul său, Adrian Moraru, director al Institutul pentru Politici Publice, consideră că ordonanţa guvernului Boc este dată pentru a rezolva problemele legate de coduri şi „face parte din noua doctrină a ieşitului din ipocrizie”.
El a precizat că ambele prevederi sunt „cu dedicaţie”. „Dacă făceam lucrurile astea înainte de integrare, plângeam în hohote pentru criticile de la Bruxelles”, a comentat Adrian Moraru.
Fostul ministru al justiţiei, deputatul PNL Tudor Chiuariu, a apreciat că ordonanţa este „contrară oricăror bune practici” şi poate fi folosită pentru „a ocoli parlamentul”. La rândul său, deputatul PDL Mihail Boldea nu a exclus posibilitatea ca prevederile actului normativ să ducă la modificarea puterilor în stat.
PLANURI ÎN PDL
Legea electorală, ţinta angajării răspunderii înainte de prezidenţiale Noua ordonanţă simplifică mult procedura de angajare a răs punderii de către guvern, variantă luată serios în calcul în PDL, inclusiv pentru a realiza un vis al preşedintelui Băsescu: modificarea Legii electorale.
Astfel, democrat-liberalii intenţionează să înlocuiască actualul sistem de distribuire a mandatelor de parlamentar cu regula potrivit căreia câşti gătorul locului întâi ia şi colegiul. Dacă parlamentarii PDL vor să mai aştepte pentru a introduce între timp şi votul prin corespondenţă, soluţia agreată la vârful partidului este adoptarea legii prin angajarea răspunderii de către guvern, înainte de prezidenţiale.
Potrivit unor surse din partid, PDL-iştii nu se simt descurajaţi nici de refuzul recent al PSD de a mai lua în calcul orice modificare, bazându-se pe dorinţa lor de a rămâne cu orice preţ la guvernare. În acest an, guvernul Boc intenţionează să adopte pe aceeaşi reţetă legea unică a salarizării, cea a pensiilor, dar şi legile educaţiei. Totodată, nu exclude trecerea prin aceeaşi procedură a Codurilor de Procedură Penală şi Civilă. (Anca Simina)
CITIŢI ŞI: