Roger Federer, tot mai aproape de primul succes la Roland Garros

Roger Federer, tot mai aproape de primul succes la Roland Garros

Roger Federer a revenit spectaculos de la 0-2 la seturi în partida din optimile de finală ale turneului de Mare Slem de la Roland Garros, disputată ieri în compania germanului Tommy Haas şi îşi continuă drumul spre primul său succes pe zgura din capitala Franţei.

Elveţianul s-a impus în faţa lui Haas cu scorul de 6-7, 5-7, 6-4, 6-0, 6-2 şi a evitat eliminarea din "optimile" turneului de la Paris, singura competiţie de Mare Şlem pe care nu a câştigat-o în carieră.

Odată cu eliminarea neaşteptată a spaniolului Rafael Nadal, câştigătorul ultimelor patru ediţii ale turneului, şi fără Novak Djokovici, care a ieşit din competiţie în turul trei, Federer are o şansă foarte bună de a intra în grupul select al jucătorilor care au triumfat în toate turneele de Mare Şlem, alături de americanii Andre Agassi şi Don Budge, australienii Rod Laver şi Roy Emerson şi britanicul Fred Perry.

De asemenea, Federer este la doar un succes distanţă de recordul de 14 victorii în turneele de Mare Şlem, deţinut de americanul Pete Sampras.

Federer va juca în sferturile de finală ale turneului parizian cu singurul francez rămas în competiţie, Gael Monfils. Dacă îl va învinge pe francez, pe care l-a eliminat anul trecut în semifinalele turneului, Federer va evolua în penultimul act de la Roland Garros cu învingătorul dintre argentinianul Juan Martin del Potro şi spaniolul Tommy Robredo, ambii fiind jucători redutabili pe zgură.

Dacă Del Potro l-a învins în optimile de finală pe unul din favoriţii publicului, francezul Jo Wilfried Tsonga, cu scorul de  6-1, 6-7, 6-1, 6-4, Robredo a trecut, tot în patru seturi (6-4, 5-7, 7-6, 6-2) de germanul Philipp Kohlschreiber.

Partidele din sferturile probei masculine de simplu: Robin Soderling (Suedia, 23) - Nikolay Davidenko (Rusia, 10) Andy Murray (Scoţia, 3) - Fernando Gonzalez (Chile, 12) Juan Martin del Potro (Argentina, 5) - Tommy Robredo (Spania, 16) Gael Monfils (Franţa, 11) - Roger Federer (Elveţia, 2)

CITIŢI ŞI: Sorana Cîrstea uimeşte Parisul

Ne puteți urmări și pe Google News