Adriana Săftoiu minte! Traian Băsescu nu putea pune directori la SIE și SRI de capul lui

Adriana Săftoiu minte! Traian Băsescu nu putea pune directori la SIE și SRI de capul lui

Am dat 30 de lei pe cartea Adrianei Săftoiu. Era vorba de o fostă ziaristă care, îndrăgostită de lumea politică și de politicieni - după cum mărturisește, se avântase în arealul lor, încercând să-și imite mentorii. A făcut pasul de la jurnalist la politician, definitiv, după despărțirea de președintele Traian Băsescu, cel care o adusese sub lumina reflectoarelor cu adevărat. Din consilieră și purtătoare de cuvânt a Cotroceniului a devenit, azi, o liberală…O liberală îndrăgostită acum de Vasile Blaga.

Eram curioasă să citesc. Toată presa vuia despre ”dezvăluirile incendiare” făcute de fosta consilieră despre președintele Traian Băsescu. Mircea Marian, colegul meu, răsfoise cartea înaintea mea. Era furios. Mi-a spus că Săftoiu a scris despre el o mizerabilă minciună și că o să-I dea replica pe facebook.

Am căutat să văd ce a scris Adriana Săftoiu despre episodul numirii soțului său ca director al SIE, în 2006. Găsesc fragmentul, găsesc și explicațiile. Total neverosimile. Mă întorc la primele fraze ale capitolului, deoarece știam momentul când se căutau noi șefi la SRI, SIE și serviciul secret al Ministerului de Interne, după demisia tripletei Timofte-Fulga-Ardeleanu. Și descopăr mai multe neadevăruri. Unul de-a dreptul o mare gogoașă, menită să-l pună pe Traian Băsescu într-o lumină proastă. Este atât de pueril schilodit adevărul, încât mă întreb cât de bună era ca ziaristă sau consilieră Adriana Săftoiu!

Scrie Adriana Săftoiu, de dincolo de baricada jurnaliștilor, dând din casa Președinției: ”Pe culoarele ”intelligence” se spunea că, de fapt, cei care conduceau cele două instituții erau Silviu Predoiu la SIE și Florian Coldea la SRI. Sigur e că amândoi reușiseră să îi fie pe plac Președintelui.”

Îi spun eu Adranei Săftoiu că nu ”pe culoarele intelligence ” se vorbea că Predoiu și Coldea conduc cele două servicii, ci între jurnaliștii acreditați la SIE și SRI. Cu toții știam că, dintotdeauna,  ”operativii”, adică șefii de la comanda executivă a celor două servicii de informații, sunt ofițeri de carieră, adjuncții directorilor numiți politic. Că-i erau sau nu pe plac lui Băsescu colonelul Predoiu și maiorul Coldea era tot aia. Nu-i putea schimba, iar până la numirea altor directori trebuia să conducă cineva, exact cum se întâmplă și acum, în mandatul președintelui Iohannis, când la SIE nu e uns director, iar serviciul e condus de același profesionist Silviu Predoiu, acum general. 

Dar Marea Minciună abia acum vine. Adriana Săftoiu încearcă să ne convingă că ea îl lumina pe Președinte și-l ghidona pas cu pas! Iată ”marea dezvăluire” pe care o face:

„Președintele mă informează că i-a lăsat lui Ștefan Deaconu, de cu seară, numirile viitorilor șefi de Servicii. ”După ce le trimiți la Monitorul Oficial să anunți presa. Când îmi spune numele rămân uluită: Coldea și Predoiu. Îi replic că nu e în regulă. Îi reamintesc că, odată intrați în structurile NATO, ne-am asumat obligația demilitarizarii acestor servicii. S-a iritat și mi-a spus că e o prostie condiționarea. (…) Nu e nici ora 7 dimineața.  Îi cere STS-istului să-i facă legătura cu Ștefan Deaconu(…) Îi cere să oprească trimiterea decretelor la Monitorul Oficial.”, scrie în carte Adriana Săftoiu.

Minciună totală, demontată de Constituție, legea fundamentală a țării, pe care Traian Băsescu o cunoaște perfect, oricât s-ar strădui Adriana Săftoiu să ne convingă cum era ea atotștiutoare, iar președintele un habarnist. Băsescu știa că nu poate da niciun decret de numire și că acest lucru e atribuția Parlamentului. Iata ce spune Constitutia actuală, adoptată în 2003, la art 65, al 2, lit h:

 Palamentul are ca atribuție ”numirea, la propunerea Președintelui României, a directorilor serviciilor de informații și exercitarea controlului asupra activității acestor servicii”.

Liberala Săftoiu fie minte în cartea sa, fie nu știe nici acum  faptul că Președintele trimite numirile la Parlament și doar dacă parlamentarii votează pozitiv nominalizările, șeful statului poate semna decretele pentru noi directori la servicii.  Cum să-i spună ei Băsescu lucruri pe care le știa imposibil de realizat?!

Și, în încheiere, minciuna numărul 2: deformarea adevărului în ceea ce-l privește pe Mircea Marian!  Ziaristul povestește versiunea lui:

”Adriana relatează într-un mod cu totul și cu totul mincinos un incident pe care l-am avut cu Băsescu la întoarcerea din China, în martie 2006. Băsescu m-a jignit la întoarcere, în avion, pentru o întrebare pe care i-am pus-o în conferința de presă, dar și-a cerut scuze câțiva ani mai târziu, așa că acest incident între noi a fost lămurit. Adriana Săftoiu susține că, în momentul în care Băsescu m-a făcut „nărod”, eu aș fi răspuns: „Domn Baconschi mi-a spus”. Este o minciună ordinară. M-am înroșit de nervi, m-am blocat și cred că am zis ceva în genul „știți că nu pot răspunde la astfel de insulte și ar trebui să vă controlați limbajul”. În orice caz nu m-am smiorcăit la Băsescu să dau vina pe Teodor Baconschi - cu care discutasem, adevărat, dar la conversație asistase deputatul PD Alin Albu, de aici informația s-a dus mai departe. Adriana Săftoiu vrea să ne dea un șut și mie, și lui Băsescu: el mitocan, eu un pisoiaș speriat. Minte. Sincer, nu o credeam atât de jegoasă pe ființa asta. M-am enervat.  Dacă veți arunca banii pe cartea ei, porniți de la premiza că nenumărate alte episoade sunt relatate în același stil mincinos. Amestecul ăsta de adevăruri parțiale cu minciuni greu de probat - cuvântul ei contra cuvântului altora - este o toxină de care e aproape imposibil să te aperi”, susține Mircea Marian.