Actorul, alături de Johnny Răducanu la pian, a prezentat diasporei spectacolul „Dialoguri şi fantezii în jazz”, delectându-şi înainte spectatorii cu colaje din versuri patriotice şi cu pastişe din discursurile dictatorului şi ale lui Adrian Păunescu.
Johnny Răducanu la pian, Ion Caramitru la microfon, amândoi îmbrăcaţi în negru, amândoi foşti prieteni buni ai poetului Nichita Stănescu, au prezentat românilor din diaspora germană, pe de-o parte un omagiu adus lui Nichita, pe de alta parte o mică istorie a ţării părăsite de aceasta. Colaj de amintiri
Pentru a-i aminti de unde a plecat, Caramitru a recitat cu ironie publicului româno-german la începutul spectacolului un colaj din acele versuri patriotice care-l ridicau pe Ceauşescu în slăvile unei roşii nemărginiri. În acest colaj se întretăia poezia păunesciană, vadimeană cu cea înaintaşului Alexandru Toma, cu Eminescu şi cu versurile veşnicului Nichita.
Caramitru l-a imitat pe Ceaşescu, apoi pe Păunescu vreme de câteva secunde, smulgând râsete şi aplauze publicului strâns duminică seara în oraşul german Koeln, iar în urmă cu o seară în Frankfurt pe Main. În spectacolul „Dialoguri şi fantezii în jazz”, Ion Caramitru a cântat, a recitat, iar Johnny Răducanu l-a acompaniat sau a cântat singur la pian, rotunjind minunatul spectacol, electrizând publicul cu aceste compoziţii realizate special pentru acest proiect. În aplauzele frenetice care ameninţau parcă sa nu mai înceteze ale publicului care cerea mai mult, Caramitru îl ţinea strâns lângă el pe Johnny Răducanu, parcă cu grija faţă de un obiect fragil, mulţumind publicului entuziasmat. „Numai în poezie limba română este mereu frumoasă” Spectacolul „Dialoguri şi fantezii în jazz”, montat în Romania în 2006, a ajuns acum şi în faţa românilor din Germania, la iniţiativa Laviniei Olteanu şi cu sprijinul financiar al Institului Cultural Român din Bucuresti şi al UNITER.
Românilor care trăiesc departe de ţară Caramitru le-a amintit că „numai în poezie limba română este mereu frumoasă”, apropiindu-i prin acest spectacol de valoroasele creaţii poetice ale ţării de origine.
Dialogul dintre maestrul Răducanu şi Caramitru a fost cel dintre un pian care nu poate exista fără acel om (o simbioză rară şi aproape ireală) şi arta unui actor, care radiază pasiune pentru meseria sa şi la aproape 70 de ani şi care, în pofida celorlalte „roluri” pe care le „joacă” în viaţă, ca cel de director al Teatrului Naţional Bucureşti sau cel de preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), găseşte timpul şi energia să se dedice unor asemenea proiecte de suflet, chiar intime.