Mihai I, cetăţean de onoare al Timişoarei

Mihai I, cetăţean de onoare al Timişoarei

Majestatea Sa Regele, Mihai I al României, va primi joi titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei. Pe lângă titlul de cetăţean de onoare al oraşului, i se va decerna şi cel de Doctor Honoris Causa, la Universitatea de Vest, care marchează astfel 65 de ani de la înfiinţare, prin decret regal.

Regele Mihai I va fi prezent la Timişoara de mâine până sâmbătă, caând va pleca spre Elveţia. Ceremonia de decernare a titlului de cetăţean de onoare va avea loc joi de la ora 17.00, în cadrul unei şedinţe extraordinare a consiliului local.

„Oraşul nostru trebuie să îi fie recunoscător şi astăzi Majestăţii Sale pentru întemeierea unor instituţii de cult, învăţământ şi cultură. Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Opera Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Biblioteca Universitară, Universitatea Timişoara, Filarmonica de Stat Banatul, Facultatea de Agronomie (devenită ulterior Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului) - sunt numai câteva dintre instituţiile emblematice ale Timişoarei care există datorită Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României”, se arată în motivaţia acordării titlului.

Tot joi Regele Mihai I se va întâlni cu studenţii şi va asista la un spectacol la Operă.

Ne puteți urmări și pe Google News