Statul a predat cheia Branului

Statul a predat cheia Branului

Castelul Bran a trecut azi, oficial, în proprietatea lui Dominic de Habsburg, după ce reprezentanţii Muzeului şi ai Casei de Habsburg au semnat procesul-verbal de predare-primire a obiectivului turistic.

"S-a semnat acordul privind predarea castelului, procesul-verbal de predare-primire. De la ora 12.00, castelul funcţionează în regim privat", a declarat Corin Trandafir, avocatul familiei de Habsburg, pentru Mediafax.

Castelul a trecut în proprietatea lui Dominic de Habsburg după ce timp de trei ani a fost lăsat în administrarea Ministerului Culturii.

Muzeul se va redeschide oficial la 1 iunie, când va avea loc reinaugurarea lui.

Afacerea din spatele muzeului În ciuda zvonurilor conform cărora Castelul Bran nu ar mai putea fi vizitat după preluarea acestuia, muzeul urmează să fie transformat într-o adevărată afacere.

Trandafir declara, recent, pentru evz.ro, că profitul anual obţinut de stat de pe urma Castelului, se ridică la 500.000 de euro, dar suma urmează să crească după preluare.

Obiectele de patrimoniu din castelul de la Bran au fost retrase în luna aprilie de Ministerul Culturii, acestea fiind depozitate la Vama Medievală, unde vor fi expuse pentru vizitatori.

În Castelul Bran au fost aduse, în schimb, obiecte din colecţia personală a lui Dominic de Habsburg.

Statul a întreţinut, dar nu a investit

Statul s-a rezumat doar la întreţinerea muzeului, fără a mai face alte investiţii, pentru a atrage mai mulţi turişti. Planurile pentru investiţiile viitoare pregătesc însă multe schimbări în acest sens. Una dintre ele va permite turiştilor cu dare de mână să se cazeze chiar în interiorul muzeului.

“Există, în turn, un spaţiu unde ne gândim să amenajăm un apartament, cu două niveluri, pentru turişti. De fapt, aceasta era funcţia sa şi în perioada interbelică, numai că acum nu dispune de încălzire şi canalizare“, a precizat reprezentantul familiei moştenitoare, Corin Trandafir, partener la fima de avocatura Rubin Meyer Doru & Trandafir.

Astfel, în cazul în care ideea se va concretiza, apartamentul va fi transformat în unul de lux, iar preţul pentru o noapte de cazare va fi unul pe măsură.

CITIŢI ŞI: Va deveni Castelul Bran muzeu privat? Inima Reginei Maria se întoarce la Bran

Muzeul Bran, golit legal de avere  

Ne puteți urmări și pe Google News