Amenzi USTURĂTOARE pentru munca LA NEGRU. 375 de persoane, depistate că lucrează ILEGAL
- Ioana Tomescu
- 20 mai 2015, 10:37
Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei, în urma controalelor în care au fost depistate 375 de persoane care lucreau la negru.
Inspectorii au efectuat controale în perioada 11-15 mai 2015 şi au aplicat amenzi i în valoare de 1.433.800 de lei din care 1.030.000 de lei pentru muncă la negru. În urma acestor controale, au fost sancţionaţi 426 de angajatori şi 35 de angajaţi care au acceptat munca la negru.
În aceeaşi perioadă, inspectorii au aplicat amenzi în valoare de 543.500 de lei, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Un număr de 65 de evenimente au fost comunicate de angajatorii şi urmează că inspectorii de muncă să decidă dacă vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Totodată, inspectorii au dispus două sistări de activitate, în judeţele Sibiu şi Tulcea, pentru evitarea unor posibile accidentări ale angajaţilor.
”Urmărim eficientizarea controalelor și realizăm acest deziderat prin colaborare cu toate instituțiile statului. Avem încheiate protocoale la cel mai înalt nivel și astfel, prin aplicarea legii și coroborarea atribuțiilor, capacitatea administrativă a Inspecției Muncii se întărește și se concretizează în rezultatele pe care le comunicăm periodic”, a precizat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.