Păgubitul şi-a primit banii

Păgubitul şi-a primit banii

Emil Lung, hunedoreanul care a acuzat o angajată a filialei BRD Brad că i-a luat din cont 29.500 de euro, a fost chemat ieri de conducerea sucursalei Hunedoara a BRD pentru a i se returna banii.

În ediţia de luni, 4 mai, EVZ a prezentat cazul lui Emil Lung, care s-a trezit că, din contul de economii, i-a dispărut suma de 29.500 de euro, după ce a fost informat de angajata filialei BRD Brad, Daniela Andron, că soţia sa, decedată în luna martie, i-ar fi împrumutat banii respectivi.

„Nu ştiu unde o să depun banii, dar în orice caz nu-i depun la aceeaşi bancă. Mă mai gândesc ce-o să fac. Dacă nu ar fi fost presa, nu cred că mi-aş mai fi recuperat banii”, a declarat ieri Emil Lung, după ce-a discutat cu reprezentanţii BRD. Conducerea sucursalei bancare a refuzat şi ieri să facă vreo declaraţie. Nu renunţă la acţiunea în instanţă

Avocatul păgubitului, Marius Câmpean, a declarat că demersurile legale ale clientului său nu se vor opri aici. „Partea bună este că banca şi-a recunoscut greşeala şi a participat la recuperarea prejudiciului făcut clientului meu. Clientul meu va continua acţiunea legală începută la Brad (o plângere penală pentru delapidare, fals, uz de fals şi înşelăciune - n.r.), vom merge şi în faza de judecată, sperăm, pentru că fapta rămâne, şi se va încerca şi recuperarea prejudiciului moral care i-a fost adus domnului Lung”, afirmă avocatul.   Poliţiştii din Brad au solicitat un control de specialitate al BNR, prin care să fie verificate toate conturile în valută ale persoanelor fizice de la filiala BRD din Brad. Daniela Andron, angajata băncii acuzată de Emil Lung că a falsificat semnătura soţiei lui pentru a scoate banii din cont, a susţinut şi în faţa poliţiei că banii i-au fost daţi cu împrumut de Virginia Lung, soţia păgubitului. Directorul filialei bancare, Mihai Moldovan, a fost şi el chemat la audieri, dar a solicitat ca acest lucru să se întâmple în prezenţa unui avocat, motiv pentru care va discuta cu anchetatorii abia săptămâna viitoare.

La începutul lunii martie, Daniela Andron şi soţul ei l-au anunţat pe Emil Lung că soţia lui le-ar fi dat împrumut 29.500 de euro. Şocat, Emil Lung i-a cerut explicaţii directorului filialei, Mihai Moldovan, însă acesta nu a sesizat poliţia. La scurt timp, Emil Lung a fost îndrumat spre un notar public, unde a fost însoţit şi de directorul de bancă, pentru a încheia un act legal de împrumut, deşi banii fuseseră scoşi din contul său încă din octombrie 2008.

Ne puteți urmări și pe Google News