La 18 mai, statul va preda moştenitorilor familiei Habsburg cheia Castelului Bran, urmând ca la 1 iunie să aibă loc reinaugurarea muzeului. În ciuda zvonurilor conform cărora Castelul Bran nu ar mai putea fi vizitat după preluarea acestuia, muzeul urmează să fie transformat într-o adevărată afacere. Reprezentantul familei moştenitoare a declarat pentru evz.ro că profitul anual, obţinut de stat de pe urma Castelului, se ridică la 500.000 de euro, dar suma urmează să crească după preluare.
Statul a întreţinut, dar nu a investit
Statul s-a rezumat doar la întreţinerea muzeului, fără a mai face alte investiţii, pentru a atrage mai mulţi turişti. Planurile pentru investiţiile viitoare pregătesc însă multe schimbări în acest sens. Una dintre ele va permite turiştilor cu dare de mână să se cazeze chiar în interiorul muzeului.
“Există, în turn, un spaţiu unde ne gândim să amenajăm un apartament, cu două niveluri, pentru turişti. De fapt, aceasta era funcţia sa şi în perioada interbelică, numai că acum nu dispune de încălzire şi canalizare“, a precizat reprezentantul familiei moştenitoare, Corin Trandafir, partener la fima de avocatura Rubin Meyer Doru & Trandafir.
Astfel, în cazul în care ideea se va concretiza, apartamentul va fi transformat în unul de lux, iar preţul pentru o noapte de cazare va fi unul pe măsură.
Prelungirea programului de vizitare Planurile moştenitorul castelului Bran, Dominic de Habsburg, mai presupune ca domeniul Castelului să fie modificat după modelul castelelor occidentale.
Organizarea unui festival de Jazz, deschiderea unei librării în interiorul muzeului, a unei cafenele, redeschiderea Casei de Ceai a Reginei Maria, restaurarea fostei case a administratorului, angajarea permanentă a unor meşteri populari care să anime atmosfera de la Castel, reprezintă doar câteva dintre schimbările care vor avea loc, în perioada următoare, la Bran.
De asemenea, avocatul Trandafir spune că programul de vizitare va fi prelungit, iar locul parcării din faţa muzeului va fi luat de un restaurant.
Investiţii de 400.000 de euro pentru următoarele 12 luni
Avocatul adaugă că, pentru primele 12 luni de la redeschiderea din iunie a muzeului, proprietarii estimează că vor investi 400.000 de euro, bani care vor merge în lucrări de restaurare.
Corin Trandafir dă asigurări că, în ciuda tuturor zvonurilor, Castelul nu va fi închis pentru public.
„Întreprinderea este una profitabilă şi nu există niciun motiv să fie închisă”, susţine avocatul. Castelul Bran a fost retrocedat, la 18 mai 2006, lui Dominic de Habsburg, rămânând însă în administraţia statului, prin intermediul Ministerului Culturii, până la 18 mai 2009.
La începutul anului, jurnaliştii de la CNN au inclus castelul Bran pe lista celor mai frumoase zece castele mediavale din lume, alături de construcţii din Franţa, Marea Britanie şi Germania.
SURSĂ POZE: www.muzeul-bran.ro
CITIŢI ŞI: Va deveni Castelul Bran muzeu privat? Inima Reginei Maria se întoarce la Bran