Geoană lansează micii de Dăbuleni

Geoană lansează micii de Dăbuleni

Preşedintele PSD va onora masa oferită pe 1 Mai de Vanghelie, apoi va zbura la Dăbuleni pentru o porţie de mititei olteneşti.

Independenţa politică a lui Mircea Geoană faţă de micii lui Marian Vanghelie a ţinut doar o săptămână. După ce şi-a manifestat dorinţa de a mai sărbători 1 Mai şi în altă localitate a ţării decât Bucureşti, Geoană i-a cerut lui Vanghelie să-i păstreze un bon cu patru mici şi o bere la marea paranghelie a clasei muncitoare.

„Am vorbit cu domnul Geoană şi m-a asigurat că va fi prezent în Parcul Izvor. Vor mai fi şi alţi lideri de la centru. Vicepreşedintele Ion Toma de la Olt. Nea Tomiţă este cel mai mare lider al oltenilor”, ne-a declarat ieri Marian Vanghelie. Iniţial, Mircea Geoană a vrut să mute centrul serbării PSD de 1 Mai în Ardeal. Acest fapt l-a nemulţumit pe Marian Vanghelie, care s-a ambiţionat să organizeze agapa şi fără şeful PSD. Pentru că absenţa sa ar fi fost interpretată drept un boicot, Geoană s-a răzgândit şi l-a anunţat pe Vanghelie că va veni. Micii de Dăbuleni sunt mari ca pepenii

După ce va gusta din micii lui Vanghelie, Geoană va fi liber, aşa cum şi-a dorit, să schimbe peisajul de 1 Mai. El va zbura cu elicopterul spre Dăbuleni, pentru a petrece cu electoratul din colegiul său de senator. „Există o propunere ca domnul preşedinte să fie prezent în Dăbuleni, dar şi în alte localităţi din judeţ”, ne-a declarat Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj.

La Dăbuleni i se pregăteşte tot o serbare cu bere şi mici, dar de provenienţă oltenească. Preşedintele PSD Dolj spune că în judeţ nu se va sărbători 1 Mai „doar cu mici, ci şi prin acţiuni de voluntariat”. ăVom sărbători prin muncă. Vom merge fie la vopsit copaci, fie la strâns PET-uri de pe malul unui râu”, a explicat Prioteasa. 1 Mai românesc: mici, bere şi fotomodele

Festivităţile pregătite pentru 1 Mai de Marian Vanghelie vor cuprinde o defilare pe străzile Capitalei, un miting cu discursuri electorale în Parcul Izvor şi concerte. În tot acest timp, grătarele vor fi încinse pentru cei 100.000 de mititei serviţi pe cartele distribuite de la partid. „Plecăm de la Hilton pe jos până la Parcul Izvor. Facem un 1 Mai românesc. Nu putem să schimbăm. Toată lumea ne întreabă dacă nu vindem chifteluţe, dacă nu vindem banane. Dacă este românesc, nu. Noi am stabilit că vindem numai mici. Ajungem în Parcul Izvor, după care va fi concert până seara, multă bere, mici”, s-a destăinuit Vanghelie.

Pentru că în timp ce făcea aceste declaraţii pe lângă el a trecut deputatul Robert Negoiţă, colegul său de partid, însoţit de trei fotomodele cărora a vrut să le prezinte parlamentul, Marian Vanghelie a lansat o invitaţie şi către breasla manechinelor: „Cred că şi fotomodelele trebuie să fie prezente acolo, fie că vând, fie că cumpără mici, iar partidul nostru e un partid deschis. Avem fotomodelele care se ocupă de mici, în general, şi nu mai avem nevoie de fotomodele. Rămâne cum am stabilit. (...) Apropo de fotomodele, le punem să facă mici. Cele care pot să vândă cei mai mulţi mici le numim Miss 1 Mai”. Înghesuială la masa lui Vanghelie De la ospăţul organizat de Vanghelie nu vor lipsi parlamentarii de Bucureşti, dar mai ales candidaţii PSD la Parlamentul European. „În momentul când simţi că eşti o forţă, toată lumea vine spre tine, când te simt slab, nu vine nimeni. Ce părere aveţi dumneavoastră că eu strâng 20-30.000 de persoane cu toate sindicatele? Cine mai poate să strângă, îi rog să vină. Pe partea dreaptă, eu sunt pe partea stângă, îi rog să vină în concurenţă, dacă pot să realizeze lucrul ăsta”, a explicat Vanghelie.

"Facem un 1 Mai românesc. Toată lumea ne întreabă dacă nu vindem chifteluţe, dacă nu vindem banane. Dacă este românesc, nu. Noi am stabilit că vindem numai mici." - Marian Vanghelie, preşedinte PSD Bucureşti

Ne puteți urmări și pe Google News