Obama, în căutarea unui "nou început" cu statul Cuba
- Adam Popescu
- 18 aprilie 2009, 14:28
Cu ocazia summit-ului Americilor, o reuniune a şefilor de stat şi de guverne din ţările din emisfera vestică, liderul de la Casa Albă a oferit un discurs prin care prezintă noua strategie a SUA de a diminua politica antiamericană din America de Sud.
Acesta a precizat că fiecare dintre statele reprezentate la summit au "responsabilitatea de a se asigura că cetăţenii statelor din America de Sud au posibilitatea de a-şi urma visurile în interiorul unor societăţi democratice. În acest context SUA caută un nou început cu statul Cuba".
Preşedintele american a sosit în Republica Trinidad şi Tobago aflată la 17 km de coasta nordică a Americii de Sud, de Venezuela, în cursul de ieri, pentru a participa la acest eveniment cheie în politica statelor din emisfera vestică.
Restricţii turistice pentru Cuba, anulate
"Mă aflu aici pentru a deschide un nou capitol al dialogului, pe toată durata administraţiei mele", a precizat Barack Obama. În începutul discursului său, Obama a încurajat ca deceniile de neîncredere să fie depăşite şi a afirmat că a relaxat deja condiţiile impuse americanilor care doreau să călătorească în Cuba.
"Sunt dispus să îmi angajez administraţia în relaţii cu guvernul cubanez în probleme ce privest drepturile omului, libertatea de exprimare şi reformele democratice privind drogurile, migrarea şi problemele economice", a mai precizat acesta. Declaraţiile au venit la o zi după un discurs al liderului cubanez, Raul Castro, care a afirmat că este dispus să discute "orice" cu SUA. În acelaşi timp, a subliniat ferm, că dacă SUA sunt dispuse să iniţieze un dialog ca de la egal la egal, acest lucru nu trebuie să se prezinte prilej ca alte state să profite.
În cadrul summit-ului Obama s-a întâlnit şi cu preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, unul dintre cei mai duri critici ai SUA.
Alţi şefi de state prezenţi la eveniment au învinuit SUA pentru criza economică mondială.