Holograf, pe un drum fără întoarcere | VIDEO

Holograf, pe un drum fără întoarcere | VIDEO

Membrii trupei Holograf au demonstrat aseară, în concertul pe care l-au susţinut la Sala Polivalentă din Bucureşti, că încă pot umple, până la refuz, o sală de spectacol şi încă smulg aplauzele puternice ale publicului.

Concertul a debutat în forţă cu melodia “Primăvara începe cu tine”, melodie care de altfel dă şi titlul celui mai recent album al trupei. Cei cinci holografi au fost primiţi cu caldură, timp de două ore publicul cântând şi împărtăşind cu ei pasiunea pe care membrii trupei o pun în muzica de aproape treizeci de ani de carieră. Primele acorduri ale melodiei “Şi dragostea mea” au făcut publicul să izbucnească în aplauze, după ce a ascultat “atent” declaraţia pe care Bittman a adresat-o prin melodia “Primăvara începe cu tine”.

Vrem să spargem România în bucăţi”

După melodiile de început, Bittman a spus o scurtă poveste despre începuturile trupei, vremuri în care băieţii, potrivit cuvintelor proprii,“au pornit pe un drum fără întoarcere ca să spargă România în bucăţi”. Totodată, a povestit cu drag despre perioada în care cântau în Costineşti, unde şi-au petrecut cea mai frumoasă parte din viaţă.

Melodii precum “Singur pe drum”, “Umbre pe cer” sau “Oriunde te vei afla” au trezit nostalgia publicului, dar au şi smuls ropote de aplauze. “Să arătăm bine, să cântăm bine şi să facem treabă bună împreună”, este motto-ul pe care baieţii de la Holograf l-au reamintit fanilor prezenţi la concert, după care au continuat să cânte melodii deja cunoscute şi iubite de public. După ceva vreme, solistul trupei s-a retras de pe scenă lăsându-şi colegii să arate cu câtă maiestrie pot mânui instrumentele muzicale, pentru ca apoi să revină în formula completă pentru a cânta melodia “The Final Downtown”, în aceeaşi demonstraţie instrumentală.

Ritmul săltăreţ al melodiei “Jump” a creat o adevarată nebunie, atât pe scenă, cât şi în sală, toţi sărind şi cântând cum ştiau mai bine. După ce melodia “Doar o viaţă nu-mi ajunge” a fost aplaudată îndelung, Dan Bittman a făcut o scurtă pauză pentru a mulţumi publicului, spunând că, atunci când a pornit pe drumul muzicii, în 1985, nu ştia că va ajunge să fie atât de bine primit şi că va avea parte de un public atât de cald.

Spre sfârşitul spectacolului, membrii trupei l-au invitat pe scena Ioan Olteanu, compozitorul piesei “Noaptea” a baieţilor de la Iris, piesă pe care au interpretat-o împreună, ca un mesaj de susţinere pentru Cristi Minculescu.

Melodii precum “Undeva departe”, “Vreau o minune”, “N-am ştiut” sau “Şi băieţii plâng câteodată” le-au adus aplauze generoase şi au demonstrat că o prietenie de mai bine de 20 de ani poate îndeplini un vis măreţ. Spectacolul s-a vrut a fi încheiat în acordurile melodiei “Să nu îmi iei niciodată dragostea” însă ovaţiile îndelungi ale publicului i-au readus pe scenă pe membrii trupei, pentru încă trei melodii, într-o ploaie de confetti şi lumini.

Ne puteți urmări și pe Google News