PARIS. Guvernul francez a decis, ieri, ca directorii companiilor care au beneficiat de ajutoare financiare de la stat să nu mai aibă dreptul la opțiuni de achiziție de acțiuni (stock-options), relatează AFP.
Măsura a fost adoptată în urma mai multor scandaluri privind sistemul de remunerație a persoanelor aflate la conducerea respectivelor societăți. Limitele stabilite vor fi aplicate până la sfârșitul anului 2010 și vor viza directorii principalelor bănci din Franța care au primit ajutoare de stat și ai companiilor din sectorul construcțiilor de automobile.
Recomandările noastre