Scheletul unei conversaţii SMS-ul e o formă de adaptare la ritmul de viaţă din ce în ce mai accelerat, în care orice gen de mesaj trebuie transmis şi asimilat rapid. Reprezintă o comprimare din toate punctele de vedere: un număr mic de cuvinte, de cele mai multe ori ciuntite, un conţinut sec şi o stare emoţională sugerată prin două semne de punctuaţie. Faţă de discuţia „ochi în ochi”, telefonul a deposedat comunicarea de vederea celui care vorbeşte şi de posibilităţile de expresie ale limbajul trupesc.
SMS-ul readuce comunicarea în domeniul vizibilului, sărăcind-o însă la maximum. Tonul şi inflexiunile vocii au dispărut, rămâne doar scheletul unei conversaţii. E ca şi cum la Luvru ai înlocui Gioconda cu un emoticon zâmbăreţ şi ai pretinde că nu e nicio diferenţă, pentru că, în fond, ambele redau un surâs. Acţiunile pe care le facem în mod repetat pot influenţa însă modul în care ne raportăm la mediu. Folosind din ce în ce mai mult comunicarea prin rămăşiţe de cuvinte şi mesaje seci, e foarte posibil ca acesta să devină singurul limbaj pe care-l stăpânim. Mai ales în cazul unui copil, limitarea limbajului – ca îngustare a spectrului de teme şi de senzaţii descrise, dar şi a vocabularului – încetineşte dezvoltarea mentală. Deocamdată, se spune că SMS-urile reprezintă numai prescurtarea unui limbaj. Va mai fi însă aşa şi peste 10 ani? Dacă un individ nu va stăpâni acel limbaj dezvoltat, ci numai comunicarea din buricul degetelor, se va mai putea vorbi despre o prescurtare? (Elena Georgescu) Poşta rapidă SMS-ul ucide comunicarea? Soţia mea glumeşte. Nu cunosc crimă mai mare la adresa comunicării decât o conversaţie de două ore la telefon, specie epică orală în care, de obicei, femeile excelează. Poţi ţine minte, după două zile, măcar un singur subiect abordat într-o astfel de discuţie?Micile mesaje de pe ecranele telefoanelor nu distrug misterul comunicării. Dimpotrivă.
Ce mijloc de aţâţare a interesului e mai bun pentru cei care flirtează decât cuvintele puţine şi, mai ales, cele lipsă, care doar se ghicesc? Apoi, fiecare SMS e o mică surpriză plăcută. De câte ori telefonul meu sughite, de-abia aştept să văd cine şi ce mi-a scris. Nimeni nu trimite un SMS ca să-ţi dea o veste proastă, în cel mai rău caz e puţină publicitate de la compania de telefonie.Această metodă de comunicare îţi permite să rămâi în contact cu lumea şi în situaţii în care dai telefonul pe „mute”, cum ar fi când eşti într-o şedinţă ori la cinematograf. Iar, spre deosebire de comunicarea prin viu grai, mai ai timp, în timp ce editezi mesajul, să reflectezi dacă e bine să-l trimiţi.
SMS-ul nu va înlocui convorbirile telefonice, aşa cum nici acestea, după ce invenţia lui Bell s-a răspândit în lume, nu au scos întâlnirile sau vizitele din viaţa noastră. Când a apărut telegraful, oamenii nu şi-au pus problema dezumanizării, nici nu au renunţat la a mai scrie scrisori, ci s-au bucurat că au la îndemână un alt mijloc, mai rapid, de a comunica. Aşadar, de ce ne speriem? (Adrian Georgescu)
Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro
Recomandările noastre
