A fost găsit sângerând. De ce s-a prăbușit cu avionul un mare actor
- Angelo Tăutu
- 27 martie 2015, 01:17
S-a prăbușit aproape de unde decolase cu puțin timp înainte.
Viața actorului Harrison Ford, 72 de ani, este în afara pericolului după ce avioneta pe care o pilota s-a prăbușit pe unui teren de golf din apropierea aeroportului din Santa Mónica (California), după cum notează EFE.
"A suferit câteva lovituri și a primit îngrijiri medicale la spital, dar rănile nu i-au pus viața în pericol", a declarat reprezentanta sa, Ina Treciokas, într-un comunicat. Harrison Ford, pilot experimentat, s-a prăbușit cu o avionetă din al Doilea Război Mondial pe un copac de pe terenul de golf Penmar, în localitatea Venice, foarte aproape de aeroportul din Santa Mónica, de unde decolase cu puțin timp înainte.
A suferit defecțiuni
Motorul aparatului, un model care se folosea pentru a antrena piloții în al Doilea Război Mondial, a suferit defecțiuni imediat după decolare, iar actorul s-a văzut obligat să aterizeze de urgență. Ford, care era "conștient și respira" la sosirea echipei de salvare, a fost internat la spitalul Cedars-Sinai.
De la spital, fiul său, Ben Ford, a postat pe Twitter un mesaj în care precizează că tatăl său este bine, în pofida loviturilor suferite. La o conferință de presă, autoritățile au precizat că rănile actorului, căruia nu i-au dezvăluit identitatea din respect față de viața lui privată, au un caracter "ușor spre moderat".
Ford a fost găsit sângerând și prezenta tăieturi la nivelul capului după accidentul care nu a produs alte victime. Nu este prima dată când Harrison Ford este implicat într-un asemenea incident. O avionetă pe care o pilota în vara anului 2000 s-a prăbușit în Lincoln (Nebraska), fără ca actorul să sufere leziuni grave.
Deşi nu mai este demult la prima tinereţe, Harrison Ford încă figurează în topuri drept „unul dintre cei mai sexy bărbaţi de pe planetă”!