O propoziţie ca o axiomă: drumurile publice din România ascund capcane nebănuite. Legislaţia naţională în domeniu poate fi însă, uneori, la fel de periculoasă şi absurdă.
Blanka Petcu este unul din cei 20 de milioane de cetăţeni români. Medic stomatolog şi cadru universitar în cadrul UMF Târgu Mureş, domnişoara Petcu a suferit miercuri, 18 martie, un accident de circulaţie la ieşirea din localitatea Potigrafu, pe DN1, în timp ce se îndrepta spre Bucureşti. Până aici, nimic ieşit din comun. Povestea ascunde însă în spate câteva detalii semnificative.
“Eram singură în maşină. În jurul orei 17:30, după localitatea Potigrafu, la limita între judeţele Ilfov şi Prahova, un autoturism mi-a tăiat calea şi în încercarea de a evita impactul am pierdut controlul maşinii şi am ieşit de pe carosabil intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului”, ne scrie victima. Sosită la faţa locului, Poliţia a consemnat datele evenimentului.
“Cel care conducea acea maşină nici măcar nu a oprit, deşi sunt sigură ca a văzut ce rezultat a avut acţiunea sa nesăbuită”. A venit SMURD-ul, Blanka a fost transportată la spital, martorii au susţinut varianta neacordării de prioritate care a dus la producerea accidentului, iar “Poliţia a luat chiar o declaraţie de la un domn care a precizat numărul maşinii care mi-a tăiat calea”.
Absurdul începe însă să-şi facă loc: “Din punctul de vedere al Poliţiei sunt singura vinovată, deoarece nu a existat un contact între maşina mea şi cea care mi-a tăiat calea”. Mai mult, “Poliţia nu îmi poate oferi informaţii referitoare la martori până când dosarul nu este încheiat – iar acest lucru poate dura şi luni de zile”.
Inconştienţă pe şosele, indiferenţă din partea statului
Blanka Petcu este, în ochii autorităţilor, vinovată pentru încercarea de a evita impactul. Nu este, probabil, singurul caz în care interpretarea legilor se face fără logică. Acum, domnişoara Petcu vrea să deschidă o acţiune în instanţă împotriva şoferului care i-a produs “răni fizice şi un şoc psihic incredibil”.
Absurdul situaţiei îşi joacă sceneta până la capăt: reprezentanţii Poliţiei o consideră pe Blanka Petcu nu doar vinovată de propria vătămare corporală, ci şi datoare să-şi găsească singură martorii. Un alt detaliu ciudat: autorităţile sosite la faţa locului nu au amendat-o pe “vinovată” şi nici nu i-au suspendat permisul.
Adevăratul vinovat este, în ochii autorităţilor care, se pare, deţin datele sale, absolvit de orice implicare, iar autosesizarea un termen ce ţine de calculele înguste ale zilelor de spitalizare.
“Fac apel la dumneavoastră pentru ca martorii oculari ai accidentul meu groaznic să mă ajute din nou în incercarea de a scăpa şoselele de asemenea indiferenţă şi inconştienţă”, ne-a scris din spital domnişoara Petcu. EVZ îi transmite mesajul mai departe, cu rugămintea ca, oricine poate oferi detalii asupra incidentului produs la ieşirea din localitatea Potigrafu, pe DN1, miercuri, 18 martie, în jurul orei 17:30, să contacteze redacţia cotidianului nostru la numărul de telefon 021.2025055 - Departamentul Online.
DEZBATERE EVZ Incidentul în care a fost implicată Blanka Petcu şi desfăşurarea ulterioară a evenimentelor deschid o discuţie mai largă, cu implicaţii pentru modul în care legislaţia rutieră este concepută şi aplicată. Întrebările răsar, în context, una după alta. E normal ca o persoană, care încearcă să evite un impact cu o maşină ce nu acordă prioritate, să fie considerată responsabilă de propria vătămare corporală? E normal ca Poliţia să nu ofere victimelor date despre vinovaţii-fugari, în condiţiile în care martori prezenţi la locul accidentului susţin prin declaraţii varianta victimei? E normal ca Poliţia să nu se autosesizeze, deşi există date certe că vinovaţii nu sunt de găsit pe patul de spital?
La final, rămân absurdul şi certitudinea unui cetăţean român că drepturile sale sunt interpretabile şi variabile. Blanka Petcu le solicită celor care au fost martorii accidentului din 18 martie să o ajute. Nu îi cunoaşte, Poliţia nu îi dă date despre ei, iar ultima speranţă a rămas mesajul către redacţia Evenimentului Zilei.
Evz.ro vă propune, în plus, câteva teme de reflecţie asupra întrebărilor de mai sus.