Alţi trei români, răpiţi de piraţii somalezi

Alţi trei români, răpiţi de piraţii somalezi

Ministerul de Comerţ Maritim al Greciei a anunţat că piraţii au capturat o navă comercială grecească, la bordul căreia se aflau şi trei români, în Golful Aden, în apropierea coastei Somaliei, scrie AP.

Ministerul a precizat că nava Titan, care naviga sub pavilonul statului St. Vincent, cu 24 de persoane la bord, a fost capturat în timpul nopţii. Trei dintre membrii echipajului, printre care şi căpitanul, sunt greci. Cargobotul Titan, care transporta metal, plecase din Marea Neagră şi se îndrepta spre Coreea de Sud, când a fost atacată.

La începutul lunii, piraţii din aceeaşi regiune au capturat o altă navă grecească, cu 22 de oameni la bord, printre care se află şi doi români.

Ne puteți urmări și pe Google News