În Gîndul de joi, 19 martie 2015, postat pe cristoiublog.ro, am încercat să demonstrez abuzul căruia îi este victimă Traian Băsescu prin punerea sub urmărire penală pentru şantaj de către Parchetul General, sub comanda lui Tiberiu Nițu, valetul confuz al lui Victor Ponta, despre care am scris că e un infractor, deoarece a obținut certificatul de Revoluționar și avantajele materiale inerente acestuia printr-un fals în acte publice.

Cînd am hotărît să deschid cristoiublog.ro, pe care postez zilnic, de un an şi ceva deja  un comentariu ș, săptămînal, proză, eseu, amintiri, note de călătorie, documente istorice, într-un cuvînt, cînd m-am decis să public o gazetă de perete a uzinei mele intelectuale, am plecat de la premisa că, după aproape 45 de ani de trudă, voi avea și eu măcar o mie de locuitori ai acestor meleaguri care au citit ce-am scris eu, care mi-au urmărit cariera de condeier (spun condeier, nu gazetar, pentru că am o părere proastă despre meseria asta, în România, meserie a fătucelor și guguștiucilor imberbi) și, prin urmare, înțeleg anumite luări de poziții ale mele,  văzute de alții ca efecte ale unor tîrguri imorale cînd, de fapt, sînt efecte ale rătăcirilor pe care orice ținător de condei, asemenea unui ținător de hățuri, le încearcă de a lungul carierei sale.

Din motive care-mi scapă,  textul despre abuzul împotriva lui Traian Băsescu, pentru că abuz este urmărirea penală într-o chestiune ținînd de comedia electorală, a stîrnit pe cristoiublog.ro comentarii negative, dacă nu chiar ostile.

Lucru care m-a surprins.

Nutream  iluzia unor cititori mai inteligenți decît cititorii altora, oricum, a unor cititori care pot aborda  un text și cu creierul nu numai cu hormonii.

Traian Băsescu a comis multe erori ca președinte.

Despre ele am scris.

Declarația despre  Gabriela Firea nu se înscrie printre ele. Acestei declarații nu i poate reproșa nimic. Nici măcar din punct de vedere al politeții. Gabriela Firea nu e Sfînta Varvara care n-a cunoscut înjurătura și, prin urmare, dacă aude rostindu-se în jur, ba pe a mătii! face un atac de epilepsie, prezentat de popi drept transă mistică.  Gabriela Firea e o jurnalistă intrată în politică cu mari ambiții. Știe să dea și știe să încaseze. De altfel, mă plictisesc de moarte mustrările la adresa mea cînd înțep cu condeiul vreo politiciană sau jurnalistă pe motiv că, sărmana! e femeie, și ca femeie se leagănă în vînt ca trestia. Trecutul, dar și prezentul ne arată că femeile pot fi la fel de ticăloase ca și bărbații cînd vine vorba de putere. Înțeleg să nu înjur o maică stareță. Nu înțeleg să tratez cu petale de trandafiri o politiciană care, dacă aș nimeri în ghearele ei, m-ar trimite la ghilotină fără să-și șteargă rujul de pe buze! Nu mai spun că, din punct de vedere juridic, vorbele  lui Traian Băsescu nu pot fi semnificate drept infracțiune decît  dacă le vezi cu ochii minții lui  Tiberiu Nițu. Cu toate acestea cititorii mei, parcă loviți de un sindrom de bătuți în cap, n-au înțeles demersul din text.

Un cititor care semnează Radu Sauciuc găsește de cuviință să se refere la ceea ce el crede a fi un anume comportament al meu din ultimul timp față de Traian Băsescu:

„Maestre parcă ești avocatul lui Băsescu. Te-ai lipit de om ca marca de scrisoare și dai în toată lumea care are ceva de împărțit cu el, de parcă ai fi fratele lui mai mare și vii la școală să-i bați pe colegii care s-au legat de el (asta chiar și cînd e vinovat). În ultimul timp nu citesc decît articole care pot fi rezumate simplu în două feluri: «să moară Iohannis» sau «ce genial, unic și perfect e Băsescu». La cultura jurnalistică a domniei tale m-aș aștepta la mai multă deschidere, echidistanță și diversitate în ceea ce privește subiectele abordate.”

Cum nu sînt idiot, presupun că o părere aidoma vor fi avînd și alți cititori:

Că eu mi-am asumat postura de frate mai mare al lui Traian Băsescu.

Nici vorbă de așa ceva.

Da, după ce a plecat de la Cotroceni, am scris multe articole în apărarea lui Traian Băsescu.

N-am făcut-o pentru Traian Băsescu:

1. Traian Băsescu se poate apăra și singur.

2. Apărarea mea nu-i e de nici un folos, cîtă vreme nu sînt și alții care să ia poziție față de ceea ce aș numi Conspirația împotriva lui Traian Băsescu.

Eu însă nu de dragul lui Traian Băsescu mă burzuluiesc la ceea ce i se întîmplă în ultimul timp fostului președinte, ci de dragul unui adevăr al vieții:

Mă scot din sărite jigodiile, altfel spus, slugile ticăloase,  care se năpustesc  asupra fostului Stăpîn cînd acesta cade din credința că sunt pe placul noului Stăpîn. 

Din motive multiple, printre care se numără şi scepticismul meu fundamental faţă de firea umană (nu cred în prietenie, nu cred în solidaritate, mă simt în apele mele doar cînd dibui interesul celui din faţa mea), m-a preocupat, ca iscoditor al trecutului, ceea ce într-un eseu am numit Calvarul de după cădere.

Din privirea aruncată asupra a ceea ce s-a întîmplat, după ce n-au mai fost mari, cu Regele Carol al II-lea, cu Mareșalul Antonescu, cu Nicolae Ceaușescu, cu Alexandru Ioan Cuza, am notat, în eseul publicat într-una din cărțile mele inutile, că Prăbușitul are revelația schimbării la față a celor din jur. Inși care pînă mai ieri te lustruiau cu limba fără contenire, care ședeau în poziție de Drepți, speriați  că nu s-a inventat poziția de Drepți Culcat,  care-ți vorbeau doar cu â din a de teamă că î din i ar putea să-te te înțepe,  te înjură pe rupte, se dau viteji față de insul tău, te trădează pentru un coltuc de pîine și nu pentru 30 de arginți, cum se spune prostește, deoarece, pe vremea Trădării lui Iisus, 30 de arginți era o avere.

În interviurile pe care le-am făcut de a lungul timpului cu personalități de la noi am abordat, acolo unde a fost cazul, și momentele în care, după o cădere, au avut revelația celor din jur.

Fără excepție, toți cei intervievați s-au posomorît brusc și au lăsat impresia c-a fost un coșmar de care nu vor să-și amintească.

Am încercat să-mi explic de ce se întîmplă așa cu cei căzuți și una dintre explicații mi-a fost dată de un Adevăr:

Schimbarea la față a celor din jur e cu atît mai spectaculoasă și cu atît mai ticăloasă cu cît cel căzut a fost un om deosebit de puternic.

Șocul sufletesc își are cauza în contrastul dintre înverșunarea cu care slugile îl lingeau mai înainte și înverșunarea cu care-l înjură acum, dintre numărul mare de adulatori și numărul mic al celor care-l mai apără.

Traian Băsescu e azi omul cel mai atacat din România.

Că îl atacă Victor Ponta și Sistemul lui Victor Ponta nu mă miră și, cu atît mai puțin, nu mă revoltă. Între Traian Băsescu și Victor Ponta a fost un Război pe viață și pe moarte. Dacă ne gîndim bine, cel care l-a învins pe Victor Ponta în alegerile prezidențiale n-a fost Klaus Iohannis, plimbat prin România de Structuri, ca pe degetul de la picior al Sfintei Paraschiva, închiriat cu ziua de Patriarhie,   ci Traian Băsescu. Traian Băsescu i-a administrat lui Victor Ponta loviturile electorale mortale de care era incapabil  Klaus Iohannis.  Traian Băsescu a stimulat ieșirea la vot prin declarația istorică din după amiaza de vineri dinaintea celui de-al doilea tur.

Victor Ponta are tot dreptul moral să-l hărțuiască pe Traian Băsescu.

Au tot dreptul moral să-l hărțuiască și cei din Trustul Intact. N-are dreptul televiziunea lui Sebastian Ghiță, făcută cadou personajului  de chiar Traian Băsescu.

Surprinzător, șocant, dacă nu scîrbos e faptul că Traian Băsescu e hăituit chiar de cei pe care i-a făcut oameni.  Cei descoperiți de Traian Băsescu și trași în sus prin cariere de excepție, trecuți acum de partea noului Stăpîn, îi pun lui Traian Băsescu haina în cap și-i administrează ghionturi, aruncînd priviri spre Cotroceni pentru a vedea dacă Stăpînul le surîde. Stăpînul le surîde, deoarece are el un rictus, dar ei cred că Stăpînul le mulțumește.

Mizeria morală vine și de la Intelectualii lui Traian Băsescu.

Timp de patru ani, din 2005 pînă în 2009, am fost un critic al lui Traian Băsescu. Așa-zișii săi Intelectuali ai lui Traian Băsescu m-au ciomăgit pe rupte, pentru că îndrăzneam să nu-l cînt, ca ei, pe Zeul de la Cotroceni. Acum, Intelectualii pupă tîrliciul unui nou Stăpîn. Și îi rup coastele fostului Stăpîn.

Limba simplei slugi,  cînd trece de la un fund la altul, o face pur și simplu.

Limba slugii intelectuale simte nevoia să se complice.

Cei care-l înjură acum pe Traian Băsescu, după ce au alcătuit SPP-ul din media al fostului președinte, susțin că abia acum au descoperit că regimul trecut era mafiot, în timp ce noul regim li se înfățișează  fără pată.

De ce se întîmplă așa ceva în România?

Sînt mai multe explicații.

Una trimite la preferința Stăpînilor pentru slugi.

Traian Băsescu a avut acest nărav în proporții uriașe. Toți cei care i-au făcut plecăciuni s-au pricopsit cu funcții peste bietele lor puteri. Așa cum arată secvența în care Traian Băsescu o calcă în picioare pe Codruța Kovesi, fără ca aceasta să tresară demnă, Traian Băsescu a tratat slugile ca pe niște slugi. N-a știut însă că slugile tratate ca niște slugi îți devin dușmani de moarte. Pentru că slugile puse șefi încep să se creadă că sînt chiar ceea ce le-ai pus.

O altă explicație trimite la slaba educație civică a românilor. Pentru alte popoare, civilizate, e drept, un ins ajuns într-o ștăbime  e tratat ca și înainte.  La noi, cel ajuns Șef e tratat imediat altfel. Și e de înțeles că, după ce cade, e tratat iar ca un om obișnuit, dacă nu mai rău. De aici sentimentul de Căzut în care dau cu toții. 

De ce-l apăr pe Traian Băsescu? Pentru că mă scot din sărite jigodiile.

Jigodiile care dau naștere Calvarului  de după cădere.

 România va fi alta cînd    nu va mai fi fenomenul acestui Calvar.