Zilele acestea se împlinesc doi ani de la dispariţia unui fost agent secret american, anunţă CNN. Robert Levinson a fost dat dispărut în martie 2007, în timp ce se afla pe o insulă din Iran.
Purtătorul de cuvânt al FBI a declarat că serviciul pe care îl reprezintă va continua cercetările în acest caz. "Promitem că vom continua să îl căutăm pe domnul Levinson, pentru a-l readuce aproape de familia sa", a spus Robert Wood.
"Cu diverse ocazii diplomatice, atunci când a fost pomenit numele lui Bob Levinson, oficialii iranieni veneau cu un răspuns standard: "Nu ştim nimic despre asta". Dar, imediat, ei (n.r. iranienii) aduceau în discuţie problema iranienilor reţinuţi de americani la Irbil, în Irak", a spus senatorul de Florida, Bill Nelson. "Puteţi trage singuri concluziile", a încheiat Nelson. Specialist anti-trafic de ţigarete
Levinson s-au retras din FBI şi, la momentul dispariţiei, lucra ca specialist privat în domeniul combaterii traficului de ţigarete. Ultima dată a fost văzut la 8 martie 2007, când a părăsit un hotel din Insulele Kish, pentru a părăsi Iranul, cu destinaţia Statele Unite.
Familia lui a lansat chiar un site, www.helpboblevinson.com, în încercarea de a-l găsi pe bărbatul de 60 de ani, tată a şapte copii.