Român, arestat în Italia pentru tentativă de viol

Român, arestat în Italia pentru tentativă de viol

Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a fost reţinut, în această dimineaţă, la Roma, după ce ar fi încercat să violeze o minoră de 15 ani, relatează agenţia ANSA.

Potrivit sursei citate, românul a acostat-o pe adolescentă într-un bar din Palestrina (localitate de lângă Roma). El i-a făcut avansuri, a încercat să o îmbrăţişeze şi a ameninţat-o cu un cuţit, dar a fost respins de către tânără.

Speriată, victima a fugit din local şi a cerut ajutorul unor trecători, care au chemat carabinierii. Astfel, bărbatul a fost urmărit de poliţie, iar în momentul arestării, s-a descoperit asupra sa un cuţit pe care îl luase din barul în care a agresat-o pe tânără.

La interogatoriu, romanul a negat acuzaţiile de tentativă de viol şi ameninţare.

Acesta este cel mai recent incident în care este implicat un cetăţean din România. Luna trecută, presa din Peninsulă a relatat pe larg cazurile unor români care au fost arestaţi în Italia, pentru viol sau alte infracţiuni.

Homosexual român, condamnat pentru crimă în Italia Laurenţiu Pintilie a primit ieri, din partea Tribunalului din Florenţa, o sentinţă de 14 ani pentru uciderea lui Alberto Elkin Tabares Mesa, un profesor columbian, în decembrie 2006. Din declaraţiile românului, victima l-a invitat în apartamentul său pentru a întreţine relaţii sexuale, însă a fost bătut şi legat, iar din cauza rănilor a murit câteva ore de la atac, relatează Libertatea.

Şi românii cad victime italienilor

În provincia Napoli, un băiat de opt ani, de origine română, a fost violat de un bărbat italian. Agresiunea, considerată foarte gravă, a fost mediatizată de doar câteva ziare din Peninsulă, iar poza suspectului a fost distorsionată, astfel încât chipul acestuia nu se poate vedea clar, relatează Gazeta Românească. Violul a avut loc pe 23 februarie, iar pedofilul a profitat de faptul că atât băiatul, cât şi sora acestuia, mai mare, erau nesupravegheaţi, părinţii fiind vânzători ambulanţi.

Pe 22 februarie, Mihai Surdu, de 31 de ani, a fost victima unui şofer italian care s-a urcat la volan în stare de ebrietate. Muncitorul român a fost accidentat mortal, în apropiere de Roma, în timp ce se deplasa pe marginea drumului. Italianul a declarat că iniţial a crezut că a lovit un animal şi abia în momentul în care a ajuns acasă şi a văzut cât de lovită era capota maşinii s-a gândit că ar fi putut fi vorba despre o persoană. A anunţat poliţia şi împreună cu aceştia s-a întors la locul accidentului, unde românul era decedat. Mihai Surdu era căsătorit de şase luni.

CITIŢI ŞI: Ana Birchall face petiţie pentru drepturile românilor Persecutarea românilor din Italia continuă

Cei mai mulţi infractori din Italia sunt români

România acuză Italia de xenofobie

"Holocaust împotriva românilor"

Românii din Italia cer ajutor de la Bucureşti

Petre Roman: „Italienii nu s-ar putea descurca fără români”

Ne puteți urmări și pe Google News