Fostul ministru de Externe, Lazăr Comănescu, a primit astăzi avizul Parlamentului de a prelua postul de Ambasador al României, după ce predecesorul său, Bogdan Mazuru, şi-a încheiat mandatul pe 2 februarie.
Comisiile de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor au acordat această nouă responsabilitate, prin vot secret, celui care, în perioada 15 aprilie-22 decembrie 2008 a ocupat funcţia de ministrul de externe.
Născut pe 4 iunie 1949, în Vâlcea, Comănescu a declarat, în timpul audierilor, că unul dintre obiectivele sale pe termen scurt este îmbunătăţirea cooperării cu Germania în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen şi la OSCE. În acelaşi timp, a precizat că va coopera cu Germania în domeniul relaţiilor Uniunii Europene cu Rusia, dar şi cu Republica Moldova, după cum relatează Mediafax.
Vorbitor fluent de engleză şi franceză, acesta cunoaşte bine germană şi spaniolă. Autor de cursuri şi manuale universitare, a absolvit, în 1972, cursurile Facultăţii de Comerţ Exterior, din cadrul ASE, după care a fost angajat, timp de zece ani, ca diplomat în cadrul MAE.
Între 1998-2008 a fost Ambasador al României la Uniunea Europeană, iar în 2000 a primit Ordinul Naţional "Serviciul credincios" în grad de mare ofiţer.